Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au stabilit încă un termen pentru soluţionarea cererii de recuzare formulate de preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, în dosarul "Concivia". Cererea a fost înregistrată la Completul 2, însă ieri nu figura pe lista de şedinţe de judecată programate pentru completul respectiv. "S-a înregistrat cererea de recuzare în dosarul nr. 8586/2/2011 şi a fost trecută la completul 2, pentru soluţionare", ne-a transmis Biroul de Presă al ÎCCJ. Iniţial, dosarul lui Stancu a fost înregistrat la Completul de judecată nr.1, însă preşedintele CJ s-a declarat nemulţumit de judecătorii din acest complet. Motivul invocat pentru recuzare a fost acela că din complet fac parte judecătorii care au decis că preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, este incompatibil. În cazul în care cererea va fi aprobată iar dosarul lui Stancu va ajunge la un alt complet de judecători, procesul s-ar putea prelungi până anul viitor. Există însă şi varianta ca judecătorii Înaltei Curţi să respingă cererea de recuzare şi în această situaţie verdictul în dosarul "Concivia" s-ar putea da mult mai repede.
Reamintim că în dosarul Concivia, inspectorii ANI, care au obţinut câştig de cauză la CA Bucureşti, au arătat că, în calitate de şef al CJ Brăila, Bunea Stancu a acordat cinci contracte în valoare totală de 2,7 milioane de lei, fără TVA, firmei "Concivia", pe care o controlează prin intermediul "Bursagrirom" SA.
În celălalt proces pe care Stancu îl are cu ANI, dosarul "Sportul", avocaţii liderului PSD au reuşit amânarea judecării, noul termen fiind 4 noiembrie.