• evenimentul a avut loc luni seara la Sala Polivalentă la “Turneul campionilor” • un fotbalist a simulat o accidentare, iar când prietena, speriată, a venit din tribună el a cerut-o în căsătorie • meciuri spectaculoase cu răsturnări de situaţii
Dragostea învinge chiar şi atunci când echipa ta are meci şi tu faci parte din lot. Asta s-a întâmplat luni, la Sala Polivalentă, cu un jucător al echipei Inspectoratului Şcolar, care a ţinut să-şi ceară prietena de soţie chiar în timpul partidei pe care echipa sa o susţinea în compania celor de la Ronţăilă. Mai precis, Alexandru Naghi a regizat un eveniment inedit la care părtaşi au fost atât preşedintele Comisiei de Fotbal în sală, Adrian Manole, medicul Adrian Moşescu, dar şi reprezentanţii AJF Brăila. În ultimul minut de joc din prima repriză, aflat în teren, Alexandru Naghi a simulat o accidentare, medicul i-a sărit imediat în ajutor şi, în acelaşi timp, prietena lui din tribună a fost înştiinţată că fotbalistul a suferit o leziune destul de gravă. Prietena jucătorului, Andreea Pandră, a alergat pe suprafaţa de joc, iar când a ajuns lângă fotbalist acesta s-a ridicat şi, în genunchi, a cerut-o de soţie. “Vrei să fii soţia mea?” a întrebat Alexandru Naghi, după câteva secunde răspunsul a fost cel aşteptat de fotbalist. “DA” a spus iubita fotbalistului. Surprinşi la început, spectatorii au privit cu îngrijorare scena, dar când au văzut că este vorba despre o farsă i-au aplaudat minute în şir pe cei doi viitori miri.
“Am acceptat imediat propunerea făcută de jucător. A fost un eveniment special, plăcut spun eu, care a avut un impact asupra spectatorilor care au aplaudat câteva minute ceea ce s-a petrecut pe suprafaţa de joc”, ne-a declarat Adrian Manole, preşedintele Comisiei de Fotbal în sală.
Etapă cu partide spectaculoase
Ambele partide disputate în prima etapă a “Turneului campionilor” la fotbal au fost spectaculoase şi cu răsturnări de scor.
În primul meci Ronţăilă a început mai bine partida cu Inspectoratul Şcolar şi a deschis scorul în minutul 13 prin Mădălin Nicolau. Două minute mai târziu Nicolau a scăpat singur spre poartă, însă Florin Giurgiu a avut o intervenţie spectaculoasă şi a evitat golul. La faza imediat următoare, după o acţiune personală Cătălin Spirea a restabilit egalitatea. Ronţăilă putea intra în avantaj la cabine, însă parada portarului Florin Giurgiu în faţa lui Nicolau a făcut ca după primele 20 de minute scorul să fie egal, 1-1. La reluare, Tănase, de două ori, şi Mocanu au ratat pentru Inspectoratul Şcolar şi la prima ocazie din această parte a meciului Ronţăilă a trecut din nou în avantaj după golul marcat de Mădălin Nicolau (min. 29). Finalul meciului a aparţinut echipei Inspectoratului Şcolar, aceasta a înscris de trei ori prin Dobrin (min. 31), Mocanu (min. 31) şi Marchidanu (min. 39) şi s-a impus cu 4-2.
În cel de-al doilea meci al serii s-au întâlnit Armata şi Pricons. În minutul 2 Adrian Zăgan a irosit prima mare ocazie de gol a partidei, iar la faza următoare Pricons a deschis scorul prin Daniel Cazan. Putea fi 2-0 pentru Pricons, dar mingea şutată de Andrei Crăciun a lovit bara. Armata a beneficiat de o lovitură liberă în urma căreia Cătălin Constandache a restabilit egalitatea. Stănel Ion a şutat în bară în minutul 12, iar, şase minute mai târziu, Alex Ioniţă a stabilit scorul primei reprize, 2-1 pentru Armata. Cu o “dublă” în următoarele 10 minute realizată de Constandache, Armata conducea cu 4-1 în minutul 30 şi partida părea jucată. Pricons nu a renunţat la luptă şi într-un singur minut Andrei Crăciun a reuşit să înscrie două goluri spectaculoase, iar Pricons începea să spere într-o minune. Una care până la urmă s-a produs pentru că Necoară a restabilit egalitatea, 4-4, în minutul 35 şi tot el a transformat o lovitură liberă de la 9 metri, iar Pricons a câştigat cu 5-4.
“Au fost două meciuri spectaculoase, cu răsturnări de situaţii, nu mă aşteptam la aşa ceva încă din prima etapă. Sper ca să asistăm în continuare la partide de acelaşi nivel valoric”, a concluzionat Adrian Manole.