* polițiști din Făurei au dispus măsura reținerii față de un bărbat de 45 de ani, pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului * procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar * în noaptea de 13 septembrie, bărbatul a condus autoturismul “Dacia” în localitatea Dudești, fără permis și având o îmbibație alcoolică de 2,68 g/l alcool pur în sânge
Bărbat cercetat sub control judiciar după ce s-a urcat la volan fără permis și sub influența alcoolului. Șoferul din satul Zăvoaia, care a condus autoturismul în localitatea Dudești, a fost reținut de polițiști din Făurei, însă procurorul a dispus măsura controlului judiciar.
În comunicatul transmis de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei se precizează faptul că, în data de 13 septembrie, ora 17.00, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila - Secția 3 Poliție Rurală Făurei au dispus luarea măsurii reținerii pentru 24 de ore față de inculpatul Vechiu Marcel, în vârstă de 45 de ani. Acesta este acuzat de comiterea infracțiunilor de ''conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Potrivit procurorului de caz, din probatoriul administrat în cauză până în acest moment al urmăririi penale, în sarcina inculpatului Vechiu Marcel s-a reținut faptul că la data de 13 septembrie, în jurul orei 00.50, acesta a condus autoturismul marca Dacia, pe DJ 211, în localitatea Dudești din județul Brăila, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și având o îmbibație alcoolică de 2,68 g/l alcool pur în sânge.
La data de 14 septembrie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpat, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 14 septembrie.
Procurorii menționează că începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă sunt etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.