* în noaptea de 26 spre 27 septembrie, un bărbat de 34 de ani, din satul Urleasca, ar fi sustras un moped, pe care un tânăr l-ar fi parcat în fața porții locuinței
Brăilean acuzat de furtul unui moped. La data de 30 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru au identificat pe un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din satul Urleasca, comuna Traian. În noaptea de 26/27 septembrie, acesta ar fi sustras un moped, pe care un tânăr de 24 de ani din comuna Stăncuța l-ar fi parcat în fața porții locuinței.
La domiciliul bărbatului polițiștii au identificat mopedul care face obiectul cauzei și l-au predat proprietarului.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.