CERCETĂTOR ȘI MANAGER AMERICAN, NOUL RECTOR AL UNIVERSITĂȚII DANUBIUS: WILLIAM B. HARVEY | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CERCETĂTOR ȘI MANAGER AMERICAN, NOUL RECTOR AL UNIVERSITĂȚII DANUBIUS: WILLIAM B. HARVEY

Consiliul de Administrație al Universității “Danubius” este încântat să anunțe că numirea lui William B. Harvey în funcția de rector a fost aprobată de Ministerul Educației din România. Cercetător și manager recunoscut la nivel internațional, Harvey preia conducerea universității acum, la ieșirea din pandemia globală, pentru ca această instituție să își extindă legăturile cu mediul academic internațional prin calitatea, profesionalismul și implicarea studenților, facultăților, absolvenților și prietenilor.

Având o vastă experiență în sectoarele americane academice și non-profit, experiență pe care o va aplica și la Universitatea Danubius, precum și un larg registru de experiențe în aceste domenii, Harvey intenționează să construiască și să extindă reputația pe care instituția și-a construit-o deja, ca fiind o universitate  antreprenorială modernă, dinamică și care este perfect adaptată societății contemporane. Atribuțiile sale administrative anterioare includ numiri în funcția de Rector/ Vicepreședinte pentru Relații Academice și Studențești la Colegiul Rosemont; Vicepreședinte pentru Diversitate și Echitate la Universitatea din Virginia (UVA); Cancelar Adjunct și Decan al Facultății de Educație de la Universitatea Wisconsin-Milwaukee (UWM) și Decan al Facultății de Educație de la Universitatea Agricolă și Tehnică de Stat din Carolina de Nord (NCA&T). De asemenea, a ocupat funcția de Vicepreședinte și Director al Centrului pentru Promovarea Echității Rasiale și Etnice la Consiliul American pentru Educație (ACE) din Washington DC.

Înainte de a obține funcția la Danubius, Harvey a fost Cercetător eminent la Asociația Americană pentru Acces, Echitate și Diversitate (AAAED) din Washington, DC. Este un cercetător și un manager recunoscut, ale cărui activități științifice s-au concentrat pe factorii culturali și sociali ce afectează populațiile defavorizate, cu un accent deosebit pe zonele de colegiu și universitate. Domnia-sa are o listă impresionantă de publicații ce includ cărți, capitole de carte, articole de jurnal cu referenți, rapoarte, lucrări specializate și recenzii profesionale și tehnice, iar în diferite momente ale carierei sale a ocupat funcții de Profesor titular la Universitatea de Stat din Carolina de Nord, precum și la UVA, UWM și NCA&T. Amploarea experienței sale didactice variază de la colegii de arte liberale până la universități de cercetare și include, de asemenea, experiențe în Ghana și China.

Experiența sa lăudabilă în zona serviciului public include și faptul că a avut funcția de Președinte al Comitetului Consultativ pentru Educație la Administrația Națională Aeronautică și Spațială (NASA), profesor invitat la Smithsonian Institution, membru american al Consiliului pentru Educație, membru al Institutului pentru Conducerea Educației și cercetător de vară la Centrul pentru Studii Avansate în Științe Comportamentale de la Universitatea Stanford. În plus, Harvey este președintele fondator al Asociației Naționale a Ofițerilor în domeniul Diversității în Învățământul Superior (NADOHE) și fost membru al consiliilor de administrație ale Asociației Americane pentru Afro-americani din Învățământul Superior, Consiliul Național pentru Cercetarea Femeilor, Centrul Yale-Howard ce studiază Disparitățile în materie de Sănătate, Proiectul Studiul Noilor Cercetători de la Universitatea Harvard, Proiectul Cercetătorii WEB DuBois la Universitatea Princeton, Proiectul Site Support pentru Școli la Universitatea Johns Hopkins și Centrul de istorie vie și politici publice Martin Luther King.

 

William Harvey are o  diplomă de licență în limba engleză de la West Chester University, un master în Fundamente sociale și filozofice ale educației și un doctorat în Antropologia educației la Universitatea Rutgers. De asemenea, a primit o diplomă onorifică de doctor în științe de la Școala de Psihologie Profesională din Chicago.

 

Profesorul Steve O. Michael, vicepreședinte al Consiliului de administrație al Universității ”Danubius”  transmite felicitări Universității ”Danubius” pentru implicarea în managementul acestei instituții de învățământ superior a  profesorului William Harvey. ”Îl cunosc pe Dr. Harvey de câteva decenii și îl consider unul dintre cei mai buni cercetători și manageri din învățământul superior din Statele Unite. Experiența sa în administrarea colegiilor este lungă și amplă, iar rețeaua sa în învățământul superior, în special în Statele Unite, este extinsă. Este un om de o mare onoare și integritate ale cărui talente vor fi, fără îndoială, relevante pentru a duce Universitatea ”Danubius” la următorul său nivel de excelență.”

 

Președinte al Universității „Danubius”, Conf. univ. dr. Andy PUȘCĂ este pregătit de mulți ani pentru această schimbare unică în mediul academic din România. Strategia sa educațională de succes va fi mai puternică având în echipa managerială o astfel de personalitate, recunoscută pentru numeroasele rezultate înregistrate pe parcursul carierei sale în Statele Unite ale Americii. Aceasta este o altă etapă ale cărei efecte nu vor întârzia să apară nu doar în zona internaționalizării Universității „Danubius”, ci și în zona celorlalți piloni de rezistență ai acestei instituții de învățământ superior: antreprenoriat, open și online.

Această schimbare întărește Proiectul „Danubius, Universitatea noastră!” O astfel de reconfigurare managerială era necesară pentru a fi pregătită și pentru a se adapta la viitorul învățământului superior globalizat. Sosirea lui Wiliam în echipa noastră nu poate asigura decât amprenta expertizei modelului american de învățământ superior asupra învățământului superior din România. Prin acestă schimbare, comunitatea academică Danubius speră că experiența academică americană va oferi noi modele studenților noștri, pe care îi considerăm puterea universității noastre, va stimula motivația profesorului Universității noastre, pe care l-am descris, în primul meu mandat de Rector, ca inima acestei instituții de învățământ superior și, de ce nu, va sublinia credibilitatea universității, prin calitatea absolvenților noștri.

Acest parteneriat româno-american existent în managementul Universității „Danubius” prefigurează consolidarea capacității Universității noastre de a dezvolta noi programe de studiu dedicate studenților internaționali. Prin urmare, este o etapă istorică a învățământului superior românesc, un parteneriat ce a făcut ca viziunea antreprenorială a Universității „Danubius” să devină realitate, având un potențial real de a depăși orice indice de performanță în materie de educație, cercetare și inovare.

 

Purtător de  cuvânt – Universitatea ”Danubius”,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro