Mergi la conţinutul principal

Cercetări extinse în cazul avionului dispărut

Cu câteva ore înainte, poliţia a cercetat locuinţa lui Zaharie Ahmad Shah, căpitanul avionului dispărut, după ce premierul malaezian, Najib Razak, a confirmat într-o conferinţă de presă posibilitatea ca sistemul de comunicaţii al avionului să fi fost deconectat în mod deliberat.
Autorităţile malaeziene au informat că au contactat o serie de ţări, majoritatea din sudul şi centrul Asiei, pentru a participa la operaţiunea de căutare a avionului companiei Malaysia Airlines care a dispărut la 8 martie, transmite duminică EFE.
Printre guvernele cărora li s-a cerut ajutor se numără cele din Bangladesh, Myanmar, Laos, Kazahstan, Kârgâzstan, Pakistan, Turkmenistan, Uzbekistan şi Franţa, semnalează un comunicat de presă al Ministerului Transportului.
Australia, China, Indonezia, Tailanda şi Vietnam participă deja la operaţiunile internaţionale de căutare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro