Cerșetorii Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cerșetorii Brăilei

prezența oamenilor străzii pe domeniul public, în stații, pe trotuare, în zona piețelor și magazinelor a devenit tot mai accentuată și, totodată, deranjantă

 

Fenomen răspândit în toate orașele țării, Brăila nu duce lipsă de prezența oamenilor străzii, mai ales în zone unde, din mila cetățenilor, obțin, mai mult sau mai puțin, necesarul de bani sau alimente pentru a mai supraviețui o zi. Că banii obținuți îi folosesc pentru a achiziționa alimente ori alcool, nimeni nu știe exact. Așa cum nimeni nu cunoaște cu adevărat drama fiecărui nefericit care a ajuns în situația de a-și trăi restul din viață pe străzi, în mizerie, în căldură sau frig, fie vară fie iarnă, pe caniculă sau viscol. Capabili încă de a munci sau nu, iar nu știm. Îi vedem, de cele mai multe ori, gândim că sunt puturoși, că nu vor să muncească, dar nu se oprește nimeni să-i întrebe de ce, care a fost punctul de cotitură al vieții care i-a condus pe acest drum al mizeriei sociale. De cele mai multe ori bolnavi, murdari, îmbrăcați ponosit, aceștia nu cer mult, ci atât cât să supraviețuiască. Din păcate, așa cum în multe domenii ale asistenței sociale, statul român nu se ridică la înălțimea standardelor europene, nici în această situație, a celor ce trăiesc pe străzi, nu excelează.

Judecați, blamați sau nu de către locuitorii orașului, această categorie defavorizată are totuși nevoie de atenția autorităților locale, majoritatea trăind o degradare socială greu de înțeles și acceptat. Prezența lor stârnește de cele mai multe ori milă, dar sunt și situații în care atrag asupra lor reacții adverse, injurii, uneori acțiuni violente, punându-și astfel viața în pericol.

Evident că fenomenul afectează imaginea orașului dar, cel mai important, cetățenii sunt nemulțumiți la vederea unui cerșetor, fie într-o stație de autobuz, fie într-o piață sau în alte locuri aglomerate. De multe ori aflați sub influența băuturilor alcoolice, murdari, fără un minim de igienă, pot deveni agresivi verbal cu cei aflați în jurul lor.

Este și cazul unui bărbat, care, având o sondă atașată la aparatul urinar, a ocupat, zi și noapte, o stație de autobuz din cartierul Vidin, unde călătorii nu puteau sta din cauza mirosului pestilențial emanat de acesta. Ulterior, omul străzii și-a stabilit “domiciliul” în stația de tramvai de la Concordia, înconjurat de sticle cu alcool, unde polițiștii locali au avut mult de furcă pentru a-l convinge să urce într-o mașină spre a fi dus la Spitalul Județean.

De câțiva ani, un alt bărbat “stăpânește” zona Gării, dormind când pe o bancă de la arteziana din fața gării CFR, când pe singura aflată pe trotuarul de la intrare.

Pot fi văzuți și dormind direct pe trotuar, cum a fost surprins, zilele trecute, un om al străzii în fața unei curți de pe șoseaua Buzăului. Nici zonele aglomerate de lângă marile magazine nu fac excepție, în vecinătatea unui supermarket din cartierul Vidin, o femeie arătând jalnic, cerșea mila oamenilor. Exemplele pot continua, fiindcă oamenii străzii și-au făcut culcuș în tot felul de locuri dosnice (ganguri, hrube, case abandonate, scări de bloc etc) sau centrale termice dezafectate, cum se întâmplă la punctul termic din spatele blocului 16 Călărași. Aici, într-o mizerie cruntă, spațiul de “locuit” este “revendicat” de ani de zile, de către mai mulți “locatari”.

Toate acestea nemulțumesc o bună parte dintre cetățeni și, în urma sesizărilor, autoritățile locale au demarat o campanie de identificare a oamenilor străzii, însoțită de încercarea de a rezolva într-un fel sau altul situația fiecăruia. “Sunt de compătimit acești amăți ai sorții, fiecare cu dramele lui, dar trebuie să ne facem datoria și față de comportamentul lor”, declara un agent al Poliției Locale, în momentul în care bărbatul identificat în stația de la Concordia a fost ridicat și dus la spital.

Situația acestei categorii defavorizate se complică și mai mult având în vedere că toamna târzie, cu temperaturi calde, va lăsa locul iernii, când cei ce au ales strada ca locuință vor înfrunta gerul. Din nefericire, aproape în fiecare an au fost victime, în general bătrâni ai nimănui găsiți înconvoiați, chirciți într-o ultimă încercare de a prinde dimineața.

Conform datelor puse la dispoziție de Poliția Locală,  anul trecut,  au fost identificate 34 de cazuri, iar anul acesta, până la momentul actual, doar 16. Chiar dacă numărul este mult mai mic, asta nu înseamnă că fenomenul este cu adevărat în scădere.

Cei 16 oameni ai străzii au fost duși la adăpostul de noapte al Direcției de Asistență Socială (DAS) Brăila, așa cum ne-a precizat Liliana Spoeală, purtător de cuvânt al Poliției Locale Brăila: “Oamenii sunt duși la adapostul de noapte al Direcției de Asistență SocialăNoi îi ducem acolo, iar mai departe îi preiau angajații DAS. Ei au voie să stea doar noaptea acolo, dacă se comportă civilizat.  Ziua pleacă și se reîntorc noaptea, dacă doresc”.

Reprezentanții DAS ne-au explicat în detaliu despre oamenii care sunt primiți în acest centru și despre beneficiile pe care le au.

Cazarea persoanei asistate în Adăpostul de noapte se realizează pe o durată de maxim 12 ore, de la ora 19:00 la ora 07:00, iar primirea beneficiarilor în cadrul unității se realizează în intervalul orar 19:00 - 22:00. Mare parte din beneficiari sunt persoane adulte provenite din sistemul de protecție, persoane vârstnice, fără venituri și/sau fără acte de identitate.

Conform datelor transmise de reprezentanții DAS, în perioada lunii octombrie au beneficiat de serviciile sociale de cazare în cadrul Adăpostului de noapte un număr de 62 de persoane cu o medie de 44 de persoane pe seară. În prezent, un număr de 10 persoane fără  adăpost beneficiază  de venit minim garantat, iar un număr de 12 persoane au masă gratuit la cantina de ajutor social.

Persoanele fără adăpost care ajung în acest centru beneficiază de următoarele servicii:

- cazare;

- igienă corporală;

- servicii splătorie efecte proprii

- servicii medicale de bază asigurate de 1 medic și 3 asistente

- servicii de reintegrare social

- consiliere psihologică

- consiliere și educație sanitară

„În perioada ianuarie-octombrie 2023, pentru un număr de 6 persoane, s-au întocmit dosare de găzduire într-un centru rezidențial destinat persoanelor vârstnice”, au precizat reprezentanții DAS.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro