Centru de Consultanţă în Arta Culinară şi Gastronomie, la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Centru de Consultanţă în Arta Culinară şi Gastronomie, la Brăila

S-a deschis primul Centru de Consultanţă în Arta Culinară şi Gastronomie din Brăila. Rolul acestui centru este de a consilia şi învăţa personalul restaurantelor cum să-şi atragă clienţii, cum să aibă cele mai gustoase preparate, dar şi cum ar trebui să arate un meniu ideal. Iniţiativa i-a aparţinut lui Tudorel Gheorghiţă, maestru în arta culinară încă din 2008.
"Ideea pentru deschiderea acestui Centru de Consultanţă în Artă Culinară şi Gastronomie mi-a venit în urma experienţei pe care am acumulat-o în decursul a 30 de ani. Am fost ajutor de bucătar, imediat ce am ieşit din şcoală, iar acum am ajuns maestru. Traseul a fost greu şi plăcut în acelaşi timp. Mi-a plăcut ceea ce am ales, pentru că doar la asta consider eu că mă pricep", a spus maestrul Tudorel Gheorghiţă.
Ştiaţi că, atunci când vreţi să prăjiţi un aliment, este recomandat ca prima dată flacăra să fie dată la maximum până ce alimentul respectiv prinde o crustă, apoi se continuă prăjirea la foc mic? Astfel, sucul rămâne în preparat, iar gustul este unul foarte bun. Sau că meniul ideal al unui restaurant ar trebui să conţină 6 feluri de gustări, 3 ciorbe, 5 fripturi şi 3 deserturi? Şi astea sunt doar două din secretele pe care maestrul în arta culinară Tudorel Gheorghiţă vrea să le împărtăşească celor interesaţi.

"Restaurantele din Brăila nu au introdus în meniurile lor preparate noi. Multe locaţii merg pe meniurile tradiţionale. Deşi mâncarea tradiţională românească e foarte gustoasă, trebuie umblat la modul ei de prezentare. De exemplu, meniul trebuie să fie foarte subtil. Nu trebuie să depăşească 16 pagini, cu cel mult 30 de preparate. Pentru că, dacă meniul e foarte stufos, clientul se plictiseşte şi nu mai ştie ce să comande. Gândiţi-vă la cei care vin înfometaţi de la un drum lung. Îşi pierd răbdarea de a citi tot meniul. Aici vom interveni noi. Noi vom lucra pe meniu, vom reaşeza preparatele în farfurie, dar vom propune şi meniuri de sezon. Cred că este o idee foarte bună. Aşa se formează şi un schimb al clientelei. Vrem să-i învăţăm pe bucătarii restaurantelor cum se găteşte cu abur, fără abur, la ce temperatură trebuie să găteşti alimentele ca să nu-şi piardă culoarea şi multe alte secrete ale acestei arte", a spus maestrul Gheorghiţă.
Nici bine nu s-a deschis Centrul, că deja câţiva clienţi au bătut la uşă. Preţurile variază în funcţie de serviciile solicitate şi perioada contractuală. Însă, la final, toţi au de câştigat, inclusiv clienţii.
Cei interesaţi îl pot găsi pe maestrul în arta culinară şi gastronomie la Centrul de Consultanţă situat pe Bulevardul Dorobanţilor, nr. 606. Persoană de contact: Tudorel Gheorghiţă, maestru în arta culinară şi gastronomie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro