Abdeslam ar fi admis, de altfel, în faţa anchetatorilor belgieni că le-a explicat apropiaţilor că a supravieţuit pentru că i s-a stricat bomba, dar susţine că aceasta a fost o minciună. Islamistul afirmă că, de fapt, s-a răzgândit în ultimul moment şi nu a mai vrut să se arunce în aer.
„Este nevoie de prudenţă deocamdată, faţă de aceste prime declaraţii", a avertizat o sursă apropiată anchetei, citată de L Express.
În ceea ce priveşte cele 130 de victime ale atacurilor de la Paris, teroristul nu şi-a exprimat niciun regret şi, potrivit cotidianului, nu pare să îşi dea seama de gravitatea faptelor de care este acuzat.
După luni de căutări, Salah Abdeslam a fost capturat vineri de către forţele de intervenţie belgiene în timpul unui raid antiterorist din cartierul Molenbeek, unde s-a născut şi a crescut teroristul şi unde încă mai locuiesc părinţii, rudele şi prietenii săi.