* astăzi, brăilenii sunt invitaţi la spectacole, expoziţii, ateliere, recitaluri şi dansuri folclorice * evenimentele din cadrul festivalului se vor desfăşura la Biblioteca Judeţeană, Muzeului “Carol I” şi Centrul de Creaţie
Joi, 24 iunie 2021, celebrăm Sânzienele şi Ziua Internaţională a IEI în cadrul “Festivalului de Tradiţii Populare”! Brăilenii de toate vârstele sunt invitaţi la spectacole, expoziţii, ateliere, recitaluri şi dansuri folclorice, unde portul românesc este la loc de cinste, iar tradiţiile şi obiceiurile care ne definesc ca popor sunt revitalizate şi promovate.
Pentru acest festival Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila a pregătit activităţi atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Astfel, între orele 10.00-13.00, sunteţi aşteptaţi la “Atelierul de cusut podoabe din lemn”, iar de la ora 16.30 la 18.30 la “Poveştile Iei - Atelier de cusut cămăşi tradiţionale”.
De asemenea, în curtea instituţiei se vor organiza şi alte evenimente tematice. Mai exact, începând cu ora 17.30, elevii Şcolii de Arte “Vespasian Lungu” vă invită la “Prezentarea costumului popular din zona Brăilei” şi la spectacolul de muzică populară “Tradiţii folclorice”. Apoi, Casa de Cultură a Municipiului Brăila continuă programul serii cu spectacolul folcloric “Sânziene”, unde vor evolua: grupul folk “Generaţii”, Ansamblul “Pandelaşul” şi solista Alexandra Spînoche.
Membrii Uniunii Judeţene Solidaritatea Pensionarilor din Brăila marchează şi ei această sărbătoare prin organizarea evenimentului “Povestim despre tradiţii cu seniorii”, care se va desfăşura tot în spaţiul Bibliotecii.
De asemenea, iubitorii tradiţiilor populare sunt invitaţi în intervalul orar 10.00-16.00 la Secţia de Etnografie a Muzeului “Carol I” la “Expoziţia de costume populare româneşti” - o incursiune în lumea satului şi a vestimentaţiei autentice din diferite zone etnografice ale ţării.
Şi Centrul de Creaţie Brăila a pregătit o serie de evenimente pentru a marca această zi, iar programul manifestărilor debutează la ora 10.00 cu o expoziţie tematică organizată de elevii din clasa pregătitoare a Liceului de Arte “Hariclea Darclee”. Ziua continuă cu spectacolul “Basmul transpus în folclor” şi cu Atelierul de revitalizare a patrimoniului imaterial “Jocul”, programul încheindu-se cu un recital folcloric susţinut de Ansamblul “Zestrea Bărăganului” şi solista Maria Ciocan.