Mergi la conţinutul principal

Cel mai slab sezon din istoria fotbalului brăilean

Turul sezonului competiţional 2010-2011 poate deveni unul de referinţă în istoria fotbalul brăilean, pentru că a fost unul deosebit de slab pentru CF Brăila, care a acumulat doar 4 puncte în 15 etape.

Trei ani i-au fost necesari Brăilei să revină în Liga a II-a, iar după prima jumătate a campionatului formaţia brăileană este deja retrogradată, şi asta în condiţiile în care fondurile pe care Primăria şi Consiliul Judeţean le-au dirijat către CF Brăila nu au fost mai mici decât cele de care au beneficiat cele mai multe formaţii din acest eşalon.

Dacă bugetul alocat era bine gestionat, adică dacă din aceşti bani se făceau şi două, trei transferuri bune, CF Brăila era acum în afara zonei retrogradării, numai că toţi jucătorii cooptaţi în lot în 2009 şi 2010 au venit liberi de contracte. Valoarea lor, firesc, nu a corespuns Ligii a II-a şi verdictul a fost cel intuit de mulţi cunoscători ai fenomenului fotbalistic brăilean, încă înainte de prima etapă a turului.

Mai tragic este, însă, faptul că, deşi s-au cheltuit multe miliarde de lei vechi, în acest moment nici realizarea baremului de puncte nu pare posibilă, iar dacă va intra cu penalizări în sezonul următor CF Brăila ar trebui să facă eforturi mari ca să nu ajungă în Liga a IV-a.

Anul 2010 a început foarte bine pentru CF Brăila

Contrar a ceea ce s-a întâmplat ulterior, anul fotbalistic 2010 a început bine pentru iubitorii sportului rege din Brăila. Echipa fanion a oraşului se putea considera deja promovată în Liga a II-a. După un tur de campionat în care, sub comanda lui Vasile Darie, CF Brăila a fost singura formaţie din cel de-al treilea eşalon al ţării care nu cunoscuse gustul amar al înfrângerii, şefii grupării de la Dunăre, inexplicabil, au hotărât să-l înlocuiască pe antrenorul brăilean cu Daniel Timofte, iar cu acesta la timonă s-a parafat promovarea în Liga a II-a încă după etapa a 27-a a returului, cea în care brăilenii au învins-o la scor, pe Municipal, pe CS Panciu, singura formaţie care mai rămăsese în cursa pentru promovare din Seria I.

CF Brăila a scăpat vara trecută de coşmarul Ligii a III-a şi era rezultatul firesc al unei strategii reuşite a conducerii clubului, însă fusese nevoie de două campionate pentru ca şefii clubului să înţeleagă că promovarea nu se poate realiza cu o echipă formată numai din jucători autohtoni.
Înaintea sezonului competiţional 2009-2010, la gruparea dunăreană au venit mai mulţi fotbalişti în probe, însă dintre ei doar opt au fost cooptaţi în lot, iar dintre aceştia, Cristian Gurguiatu, Nelu Bucă, Robert Stancioiu, Şerban şi Badea şi-au căpătat repede statutul de titulari.
CF Brăila a promovat în cel de-a doilea eşalon fotbalistic al ţării, iar viitorul echipei părea optimist, în sensul că şefii clubului promiteau că vor aduce jucători cu experienţa eşalonului în care echipa urma să evolueze.

05cfbr1 Golgeterul Nelu Bucă a plecat la Dinamo Bucureşti Au fost doar promisiuni

Cu toate că, vara trecută, preşedintele executiv Adelin Soare anunţa schimbări majore, acestea au fost doar simple promisiuni. Soare şi cei din staff-ul său spuneau că vor da voie unora dintre jucători să plece la alte formaţii şi că vor căuta să aducă la Brăila câţiva fotbalişti cu experienţa Ligii a II-a, care să completeze posturile deficitare. Viitorul echipei era unul optimist şi se aştepta iar o vară prolifică pentru fotbalul brăilean.
Adevărul a fost însă altul, la CF Brăila au fost aduşi tot jucători liberi de contract, dar valoric mult mai slabi decât cei transferaţi cu o vară înainte. Fotbaliştii liberi de contract sunt uşor de adus la club, dar eficienţa lor este întotdeauna sub aşteptări, iar această regulă a funcţionat şi la Brăila.

A fost adoptată o strategie păguboasă de data aceasta. Ceea ce a fost mai interesant a fost faptul că, printre cei aduşi în vară, au fost şi trei argentinieni, care lună de lună au primit salarii de mii de euro nu pentru evoluţiile din teren, ci pentru că au lustruit banca de rezerve.

Neşansă, lipsă de valoare, incompetenţă managerială

Trebuie admis faptul că a existat şi un anumit procent de neşansă în partide, precum în cele cu Săgeata Năvodari şi FC Botoşani, dar "norocul şi-l face şi omul cu mâna lui". Neşansa nu poate fi o justificare continuă a nereuşitelor echipei brăilene în turul campionatului. Jocul, pe ansamblu, a avut de suferit în toate cele 15 partide.

Şi, cu toate acestea, CF Brăila putea să înceapă cu dreptul actuala stagiune, numai că la 1-0 în partida de debut a turului cu Săgeata Năvodari, Nelu Bucă a ratat un penalty şi, în final, elevii lui Timofte au pierdut cu 1-2. A urmat un joc foarte slab la Buzău şi, evident, o altă înfrângere, însă la a doua apariţie pe teren propriu brăilenii au smuls un punct uneia dintre formaţiile fruntaşe ale Seriei Est, Concordia Chiajna.

Din nefericire pentru CF Brăila, au urmat patru prestaţii mediocre încheiate cu tot atâtea înfrângeri, prima la Viitorul Constanţa, în etapa a 8-a. În următoarele trei runde, CF Brăila a avut o evoluţie demnă de acest eşalon doar în partida de pe teren propriu cu FC Botoşani, o întâlnire care s-a încheiat la egalitate, 1-1, dar care putea fi câştigată la scor de brăileni dacă Nelu Bucă nu rata exasperant de mult.

Sezonul de toamnă se apropia de final şi echipa tot nu avea o strategie de joc, nu au apărut automatismele şi nu au fost vizibile schemele de joc, fapt pentru care CF Brăila, după ce a remizat la Juventus Bucureşti, a pierdut şi cele două partide consecutive disputate pe teren propriu cu Dunărea Galaţi şi Astra Giurgiu şi a fost învinsă şi în ultima etapă de Dinamo pe stadionul "Florea Dumitrache", după o gafă monumentală a portarului Anton Ilie.

Astfel că, după 15 etape, CF Brăila este "lanterna" Seriei I, cu 4 puncte şi cu puţine şanse de a realiza măcar baremul obligatoriu pentru acest eşalon fotbalistic.

Golgeterul Nelu Bucă şi alţi şase jucători nu mai fac parte din lotul echipei din decembrie 2010

La puţin timp după încheierea turului, conducerea echipei a început disponibilizările, iar primii trimişi acasă au fost argentinienii Ignacio Carlos Mendez, Ricardo Damian Gomez Oveido şi Augustin Dante Bona, iar economia făcută după despărţirea de ei este de 2. 400 de euro.

Următorul jucător care a părăsit corabia în derivă a fost golgeterul Nelu Bucă. Aflat în ultimele şase luni de contract, atacantul a plecat la clubul de care aparţinea, Dinamo Bucureşti Nelu Bucă a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei brăilene în acest tur de campionat, dar şi principalul marcator, cu 4 reuşite. A evoluat în 14 meciuri pentru CF Brăila, în 10 dintre ele a fost integralist, iar în total a bifat 1.160 minute jucate şi a fost singurul atacant veritabil al echipei.

Seria despărţirilor a continuat. Alţi trei fotbalişti - Valentin Ioviţă, Sorin Bucă şi Emanuel Moldoveanu - au spus adio grupării brăilene. Iar dacă Ioviţă a avut apariţii sporadice în primul unsprezece, S. Bucă şi Moldoveanu s-au numărat printre fotbaliştii care au bifat mai multe partide sub tricoul echipei fanion a oraşului.

Preşedintele executiv al CF Brăila a lăsat să se înţeleagă că seria despărţirilor poate continua şi în acestă iarnă, dar concomitent se va încerca cooptarea în lot a unor jucători tineri, de perspectivă. "O să aducem jucători pe care să ne putem baza, dar, deocamdată, nu pot da o decizie. Noi vom încerca să aducem la CF Brăila certitudini, fotbalişti pe care să putem conta sau, dacă nu, este posibil să mizăm pe juniorii noştri şi alţi câţiva tineri pe care îi vom transfera. Repet, vor fi aduşi numai fotbalişti pe care să ne putem baza în viitor", spunea Adelin Soare, în decembrie 2010 .

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro