Cel mai mic ecosistem din lume | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cel mai mic ecosistem din lume

La peste 2.500 de metri sub scoarţa pământului, oamenii de ştiinţă au descoperit un nou ecosistem, cel mai mic de pe Terra, format dintr-o singură specie, capabilă să trăiască într-o izolare completă, informează agerpres.ro.
Specia de bacterii Desulforudis audaxviator a fost descoperită într-o mină de exploatare a aurului Mponeng din Africa de Sud, în octombrie 2008, potrivit ediţiei din 2013 a Cărţii Recordurilor, în condiţii de întuneric absolut şi la o temperatură de 60 grade Celsius.

Un caz singular

În 2006, o echipă de cercetători condusă de Tullis Onstott de la Universitatea Princeton, New Jersey şi Li-Hung Lin de la Universitatea Naţională din Taiwan au luat probe de la apa ce curgea de-a lungul unei spărturi în stâncă. Aceştia au descoperit că în apă exista un număr ridicat de bacterii, care nu erau dependente de lumina solară pentru a-şi produce energia proprie.
După doi ani de cercetări amănunţite, Dylan Chivian de la Laboratorul Naţional „Lawrence Berkeley" al Departamentului de Energie al SUA, din California, alături de colegii săi au prezentat un raport, în urma unor analize detaliate a materialului genetic prelevat din adâncurile minei din Africa de Sud, potrivit căruia, 99,9% dintre organismele descoperite fac parte dintr-o singură specie, respectiv Desulforudis audaxviator.
„Acesta este primul exemplu natural de ecosistem în care trăieşte o singură specie" a declarat cercetătorul Dylan Chivian. „Este interesant, la nivel filosofic, să ştii că ceea ce este necesar vieţii poate fi redus la un singur genom".

Producţia biologică

Ecosistemul sau sistemul ecologic reprezintă ceea ce specialiştii numesc unitatea organizatorică elementară a biosferei. În principiu, ecosistemul este un sistem deschis, cu o alcătuire complexă conferită de cele două subsisteme majore din care acesta este alcătuit, respectiv biotopul (mediul fizico-chimic abiotic) şi biocenoza (totalitatea vieţuitoarelor, comunitatea de plante, animale, microorganisme care au ca suport un anumit biotop). Principala caracteristică a ecosistemului este aceea că la nivelul acestuia se realizează producţia biologică.
Termenul de ecosistem a fost introdus în 1935, de botanistul britanic Sir Arthur George Tansley, pionier în noua ştiinţă a ecologiei, care a descris sistemele naturale ca o continuă interacţiune dintre componenta vie şi nevie a acestora.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro