Parcul va fi inaugurat de către Primarul Toader Mugur Mihai şi Dan Nicula, Preşedintele Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov, informeaza MEDIAFAX.
Astfel, noul parc de agrement Tei, va devei, cu siguranţă, unul din punctele de atracţie ale Capitalei.
Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos, Verde Împărat, dar şi pasărea măiastră şi balaurul cu şapte capete, le dau întâlnire tuturor celor care doresc să petreacă o zi special, într-o lume a poveştilor
şi a aventurii.
Atracţia principală a parcului, pentru cei mici, este o roată mare, supranumită chiar "Pasărea Măiastră". Aceasta a fost construită cu o înălţime de 63 de metri şi dotată cu 44 de cabine.
Altă distracţie de neuitat este roller coster-ul, care de la cei 15 metri înălţime, îşi aşteaptă eroii contemporani, într-o confruntare a curajului.
Copiii de toate vârstele sunt aşteptaţi la maşinuţele electrice, la zonele cu leagăne, tobogane şi saltele gonflabile.
La cei mari, atracţia va fi roata mică, ce are 12 cabine închise care se ridică la o înălţime de 16 metri.
Proiectul este cofinanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţonal Regional 2007-2013, axa prioritară Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice.