Cel mai lung meci feminin din istoria Grand Slam | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cel mai lung meci feminin din istoria Grand Slam

Italianca s-a impus după un set de trei ore, reuşind breakul care i-a adus victoria cu 16-14 în decisiv. Recordul absolut de durată rămâne, însă, în dreptul lui Isner şi Mahut, care au jucat, anul trecut, un meci de 11 ore şi 5 minute.

Italianca Francesca Schiavone s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open după ce a trecut de rusoaica Svetlana Kuzneţova într-un meci care a durat patru ore şi 44 de minute şi a cuprins 47 de game-uri. Scorul final a fost 4-6, 6-1, 16-14. Meciul dintre cele două a stabilit şi recordul ca durată de timp al unui meci de Mare Şlem, după introducerea regulii de tie-break.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro