Cei mai chiulangii senatori la votarea legilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cei mai chiulangii senatori la votarea legilor

Senatorii Vasile Blaga (PDL), Călin Popescu-Tăriceanu (PNL) şi Mihai Răzvan Ungureanu (FC) se află în topul senatorilor cu cea mai scăzută prezenţă la voturile finale electronice date de Senat în a doua sesiune din 2013, potrivit unui studiu dat publicităţii luni de IPP.
Astfel, cea mai scăzută prezenţă nominală la voturile finale electronice, în perioada septembrie 2013 - decembrie 2013, a fost înregistrată de Iulian Dumitrescu (PNL), cu o prezenţă de 5%, acesta contabilizând 18 voturi din 396 posibile.
El este urmat de preşedintele PDL, Vasile Blaga, cu o prezenţă de 6% (24 voturi din 396), Marko Bela (UDMR) cu o prezenţă de 6% (25 voturi din 396), Călin Popescu Tăriceanu (PNL) cu o prezenţă de19%, (76 voturi din 396), Gheorghe Flutur (PDL), cu o prezenţă de 22%, (87 voturi din 396) şi Haralambie Vochiţoiu (PPDD), cu o prezenţă de 23% (93 voturi din 396).
În topul senatorilor cu cea mai scăzută prezenţă la voturile finale date în a doua sesiune parlamentară din 2013 se numără şi Teodor Atanasiu (PNL), cu o prezenţă de 25%, (100 voturi din 396), Anca Boagiu (PDL), cu o prezenţă de 28%, (109 voturi din 396), Ion Ariton (PDL), cu o prezenţă de 28%, (111 voturi din 396), Tudor Chiuariu (PNL), cu o prezenţă de 29%, (113 voturi din 396) şi Mihai Răzvan Ungureanu (FC), cu o prezenţă de 29%, (115 voturi din 396).

O treime dintre senatori - prezenţe de sub 50%

IPP consideră că prezenţa la minim jumătate dintre voturile finale exprimate în plenul fiecărei Camere este o condiţie esenţială pentru ca un ales să îşi poată exercita mandatul.
"Nici un argument - în afara celor expres prevăzute de Regulamentele celor două Camere - nu justifică un procent de prezenţă sub acest prag, cu atât mai mult cu cât intervalul orar în care se votează asupra variantelor finale ale proiectelor de lege este de aproximativ o oră pe săptămână", se menţionează în studiul citat.
Din totalul de 173 de senatori, 59 au o prezenţă mai scăzută de 50%.
IPP menţionează că în perioada ianuarie - septembrie 2013 la Senat nu au fost înregistrate voturile finale electronice ale senatorilor, invocându-se imposibilitatea adaptării suportului logistic (aparatele de vot) la numărul crescut al senatorilor după alegerile parlamentare din decembrie 2012.
Potrivit IPP, Senatul a achiziţionat în luna septembrie 2013 un număr suplimentar de aparatele pentru votul din plen necesare. Potrivit studiului citat, cea mai bună prezenţă la vot au avut-o senatorii PSD cu 79% prezenţă la voturile finale.
Prezenţa senatorilor PDL, inclusiv la nivelul liderilor, până la preşedintele Vasile Blaga, a fost extrem de redusă, în mod cert cei vizaţi având o unică preocupare politică în această perioadă, anume activitatea partidului în ţară - alegerile interne din PDL din toamna anului trecut - dar şi în străinătate, se arată în studiul IPP.
Senatorii cu cea mai mare prezenţă vin, în ordinea prezenţei, din judeţele: Suceava (Ovidiu-Liviu Donţu, PSD), Mureş (Petru-Alexandru Frătean, PSD) şi Braşov (Viorel Chiriac, PSD), toţi cu 97%.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro