Informația vine de la procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, care a vorbit despre cele două dosare la ședința CSM. Este vorba despre cei doi procurori a căror revocare a cerut-o șefa Direcției anticorupție.
Unul dintre dosare este legat de apariția în presă a unor înregistrări în care ar apărea șefa DNA, la o ședință în care era discutată activitatea procurorilor anticorupție și despre care DNA spune că are intercalate sintagme menite să schimbe sensul celor spuse. Dosarul a fost deschis in rem. În cadrul anchetei, procurorilor li s-a cerut să facă testul cu detectorul de minciuni. În aceste condiții, trei dintre procurori s-au plâns la CSM, arătând că le-a fost încălcată independența.
Nu se știe ce fapte sunt vizate în cel de-al doilea dosar.
„O să cerem sa vedem cererea de revocare, pentru că n-o cunoaștem”, a spus Doru Țuluș, unul dintre cei doi procurori a căror revocare a cerut-o Kovesi.
„Ce avem de spus o să spunem instituțional în secţia de procurori”, a spus și Mihaela Moraru Iorga, celălalt procuror.
„Nu este vorba despre niciun conflict. Este vorba despre o cerere prin care am cerut un aviz consultativ în vederea revocării a doi procurori din DNA”, a spus la rândul său Kovesi.
Potrivit DNA, procurorii Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga, pentru care şefa instituţiei a cerut revocarea în 29 iunie, nu mai îndeplinesc condiţia bunei reputaţii pentru a fi procurori în cadrul DNA, aşa cum rezultă din Codul Deontologic al judecătorilor şi procurorilor. Lui Moraru Iorga i se reproşează că nu a înregistrat un denunţ conform procedurilor legale, iar lui Ţuluş că a soluţionat dosare în care era implicată o persoană cu care avea „raporturi civile”, ceea ce i-ar fi afectat imparţialitatea.