Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că România are nevoie de o majoritate de stânga în Parlamentul European pentru ca interesele românilor din ţară şi străinătate să fie mai bine reprezentate şi pentru a pune capăt indiferenţei Vestului faţă de România.
Mircea Geoană a participat, duminică, la trainingul echipelor de campanie a PSD, care are loc la Sinaia, ocazie cu care liderul social-democrat le-a cerut responsabililor partidului în campania pentru europarlamentare să mobilizeze electoratul astfel încât stânga europeană să-şi impună politicile de depăşire a crizei economice. "Adevărata miză a alegerilor este legată de răspunsul pe care stânga trebuie să-l dea la cumplita criză cu care ne confruntăm. Prin acest răspuns trebuie să îndreptăm ceea ce capitalismul neoliberal a făcut greşit în Europa, iar în România a dus la situaţia în care o pătură redusă de oameni înstăriţi au ţinut în sărăcie şi în lipsă de şanse marea majoritate a populaţiei", le-a spus Geoană pesediştilor prezenţi.
Liderul social-democrat le-a cerut coordonatorilor campaniei partidului să pună accent pe faptul că PSD a apărat în Parlamentul European interesele românilor din celelalte state ale Uniunii Europene. "Adrian Severin şi ceilalţi europarlamentari ai noştri au ridicat primii vocea pentru românii din Italia, pe când cei de la PPE au întreţinut mesajul antiromânesc, că străinul e de vină", a afirmat preşedintele PSD.
El a afirmat că alegerile europarlamentare din 7 iunie sunt cruciale pentru România din perspectiva situaţiei internaţionale a ţării precum şi datorită negocierii în cadrul UE a distribuţiei resurselor financiare în interiorul Uniunii. "Spuneţi-le tinerilor că de modul în care se va construi Europa depinde destinul lor. Astăzi România este tot mai izolată. La est, avem un val de vrăjmăşie, în timp ce la vest avem un val de indiferenţă faţă de interesele ţării noastre", a apreciat Geoană. Preşedintele PSD s-a pronunţat pentru regândirea rolului statului după actuala criză economică. "Lupta ideilor în Occident a fost mai ales în zona ideilor ultraliberale, că piaţa este Dumnezeu, că doar ea asigură belşug şi bunăstare. Această teză a murit. Ce punem în loc? Nu un stat opresiv, ci un echilibru între piaţă şi reglementare, un stat respectuos faţă de cetăţeni, nu autoritar, nu un stat care devine un fel de Big Brother, cum vedem că se întâmplă şi în România, din păcate", a adăugat Mircea Geoană.