Cehia şi M. Britanie, singurele ţări membre UE care nu s-au alăturat noului tratat fiscal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cehia şi M. Britanie, singurele ţări membre UE care nu s-au alăturat noului tratat fiscal

Premierul britanic David Cameron a avertizat că guvernul său va reacţiona, dacă tratatul ameninţă interesele Londrei. El a invocat "temeri juridice" faţă de folosirea instituţiilor UE pentru implementarea tratatului.
Cehii au citat "motive constituţionale" pentru refuzul lor, a anunţat preşedintele francez Nicolas Sarkozy.
Preşedintele ceh Vaclav Klaus, un eurosceptic, ar putea fi reticent faţă de semnarea documentului, au spus analişti anterior. Praga nu face parte, încă, din zona euro, dar, asemeni tuturor statelor membre UE noi, îşi doreşte să adere.
Obiectivul tratatutului este o coordonare mult mai strânsă a politicii bugetare în întreaga UE, pentru a evita acumularea de deficit excesiv.
Germania, cel mai mare creditor şi cea mai puternică economie din zona euro, este unul dintre principalii susţinători ai documentului, ce va permite Curţii Europene de Justiţie să monitorizeze respectarea condiţiilor impuse şi să îi amendeze pe cei care le încalcă.
Tratatul asigură şi un rol sporit Comisiei Europene pentru verificarea bugetelor naţionale.
Liderii europeni au mai discutat la summitul de luni metode pentru a stimula creşterea economică, în pofida măsurilor de austeritate dure adoptate de multe ţări şi s-au concentrat pe reducerea ratei şomajului în zona euro.
Marea Britanie şi Danemarca sunt singurele ţări care au anunţat că nu intenţionează să adere la euro.
Cameron a subliniat că "este un lucru bun că noul tratat este explicit şi clar, pentru că nu poate extinde competenţele UE". "Nu trebuie să ia măsuri care să submineze în vreun fel poaţa unică europeană", a spus el, adăugând: "Vom urmări atent".
Premierul britanic a insistat şi asupra faptului că tratatului nu impune nicio obligaţie Londrei.
Discuţiile s-au concentrat şi pe reducerea ratei şomajului, ce a atins o medie de 10% în zona euro, în timp ce şomajul în rândul tinerilor este adesea mult mai mare.
Există temeri că reduceri bugetare ample vor afecta companiile şi pregătirea forţei de muncă. În aceste condiţii, liderii au discutat măsuri de a susţine întreprinderile mici şi mijlocii, dintre care multe se plâng de costuri administrative excesive impuse de Bruxelles.
Într-o declaraţie comună privind creşterea economică, ei au notat că reducerea deficitului bugetar nu este o măsură suficientă. "Trebuie să ne modernizăm economiile şi să ne consolidăm competitivitatea pentru a asigura o creştere sustenabilă", potrivit comunicatului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro