A trecut mai bine de un an de la alegerile locale si aproape unul de la cele generale. O perioada in care cei aflati la putere au avut ragazul sa inteleaga cit de cit, in caz ca nu stiau, care sint durerile acestui popor sau, din contra, sa uite de ele, turmentati, poate, de mirajul puterii.
Cred ca nu trebuie sa pierdem vreun prilej de a le reaminti celor loviti de amnezie ca sint lucruri care dor si pentru rezolvarea carora consilierii, primarii ori parlamentarii nostri stau cocotati pe scaunele lor capitonate, acolo de unde tara pare un imens si fascinant joc pentru oameni mari.
Ne doare, spre exemplu, gindul ca, la iarna, intretinerea ne va usca buzunarele, ne doare ca intr-un an de zile nu au reusit sa gaseasca o solutie pentru criza din sistemul sanitar si ca, prin urmare, spitalele sint pentru unii anticamere ale mortii ori locul in care spaga este singura solutie pentru a primi un cearsaf curat ori o vorba buna. Ne doare ca joaca de-a anticoruptia continua si ca pestii imensi pe care i-au promis se dovedesc a fi atit de mari incit incap intr-o cutie de chibrituri. Ne doare sufletul sa vedem ca in orasul asta lucrurile baltesc in continuare, ca transportul in comun, din ce in ce mai scump, pare o eterna problema, ca nici un mare investitor, dintre aceia care asteptau, chipurile, la portile orasului, nu si-a aratat distinsa-i figura. Bai, oameni buni, ne doare inima: Braila-i impartita pe felii si nici un politist nu misca un deget pentru a scutura pledul pe care se odihneste cu burta la soare lumea interlopa! Ce vede un oras intreg, ei pare ca nu vad, de la inaltimea fotoliilor in care fundurile lor pudrate prind, incet-incet, radacini. Au ajuns politistii sa se ia de mina cu huliganii orasului si sa ne dea in judecata, iar ei, politicienii, rinjesc pe la colturi. Ne doare cind ii vedem cum se cearta si se sapa intre ei, pentru o bucata mai mare de cascaval, in timp ce noua ne vind gogosi umflate si ciuperci degerate.
Din pacate, asta e clar, nu sint mai breji decit ceilalti. Nu am gresit ca i-am schimbat, pentru ca in felul asta am evitat sa fim incalecati cu totul de cei care-si puneau oamenii inainte de toate. Doar ca, de la atita durere, la viitoarele alegeri s-ar putea sa ne doara si pe noi undeva. De ei toti.
Cred ca nu trebuie sa pierdem vreun prilej de a le reaminti celor loviti de amnezie ca sint lucruri care dor si pentru rezolvarea carora consilierii, primarii ori parlamentarii nostri stau cocotati pe scaunele lor capitonate, acolo de unde tara pare un imens si fascinant joc pentru oameni mari.
Ne doare, spre exemplu, gindul ca, la iarna, intretinerea ne va usca buzunarele, ne doare ca intr-un an de zile nu au reusit sa gaseasca o solutie pentru criza din sistemul sanitar si ca, prin urmare, spitalele sint pentru unii anticamere ale mortii ori locul in care spaga este singura solutie pentru a primi un cearsaf curat ori o vorba buna. Ne doare ca joaca de-a anticoruptia continua si ca pestii imensi pe care i-au promis se dovedesc a fi atit de mari incit incap intr-o cutie de chibrituri. Ne doare sufletul sa vedem ca in orasul asta lucrurile baltesc in continuare, ca transportul in comun, din ce in ce mai scump, pare o eterna problema, ca nici un mare investitor, dintre aceia care asteptau, chipurile, la portile orasului, nu si-a aratat distinsa-i figura. Bai, oameni buni, ne doare inima: Braila-i impartita pe felii si nici un politist nu misca un deget pentru a scutura pledul pe care se odihneste cu burta la soare lumea interlopa! Ce vede un oras intreg, ei pare ca nu vad, de la inaltimea fotoliilor in care fundurile lor pudrate prind, incet-incet, radacini. Au ajuns politistii sa se ia de mina cu huliganii orasului si sa ne dea in judecata, iar ei, politicienii, rinjesc pe la colturi. Ne doare cind ii vedem cum se cearta si se sapa intre ei, pentru o bucata mai mare de cascaval, in timp ce noua ne vind gogosi umflate si ciuperci degerate.
Din pacate, asta e clar, nu sint mai breji decit ceilalti. Nu am gresit ca i-am schimbat, pentru ca in felul asta am evitat sa fim incalecati cu totul de cei care-si puneau oamenii inainte de toate. Doar ca, de la atita durere, la viitoarele alegeri s-ar putea sa ne doara si pe noi undeva. De ei toti.
