• Daniel Dimache, viceprimarul PSD al comunei Victoria, a reclamat, ieri, că a fost dat afară din biroul în care activa • acesta susţine că a găsit uşa închisă şi toate documentele sale depozitate în sala de şedinţe a clădirii • primarul Stăvărel Dorobanţu susţine că în acelaşi birou activează şeful de serviciu ISU şi că i-a oferit alte 3 spaţii viceprimarului însă acesta a refuzat
Scandal de proporţii în comuna Victoria între primarul PNL-ist Stăvărel Dorobanţu şi viceprimarul PSD-ist Daniel Dimache. Mai exact, vicele ne-a sesizat, ieri, că a fost dat afară din biroul în care a activat din luna iunie, de când a preluat mandatul. Mai mult, social-democratul susţine că acest lucru s-a întâmplat strict pe criterii politice, la decizia primarului. Cert este că Dimache ne-a pus la dispoziţie câteva fotografii făcute cu telefonul personal, ieri dimineaţă, imediat după ce şi-a găsit toate documentele aşezate pe masa sălii de şedinţe a Primăriei, care nu este închisă, alături de plăcuţa care până nu demult stătea pe uşa biroului unde a lucrat.
„Ieri (n.r. - marţi), după ora 16:00 când s-a încheiat programul de la Primărie, am plecat, m-am dus acasă, mi-am văzut de treburile mele. Iar astăzi (n.r. - miercuri), când am venit la treabă, la ora 8:00 am vrut să intru în birou la mine, dar am descoperit că era închis şi avea yala schimbată. Aşa că am întrebat şi eu funcţionarii de acolo ce se întâmplă? Nu a ştiut niciunul nimic. În regulă. Am mers până în spatele clădirii, pe hol şi am văzut toate documentele care îmi sunt în atribuţie că erau aruncate în sala de şedinţe. Pur şi simplu puse pe masă, alături de plăcuţa de pe uşă pe care scria viceprimar. Deci eu acum nu am birou. Mi-a aruncat toate documentele în sala de şedinţe, dar acolo nu pot să îmi desfăşor activitatea de viceprimar, tocmai pentru că e o sală de şedinţe. Lumea intră - iese. Nu e în regulă. Motivul este unul politic”, a declarat Dimache.
Sursa citată a mai punctat că primarul i-a spus doar o singură dată să se mute, însă l-a refuzat deoarece nu îi oferea şi o alternativă de încăpere în care ar fi putut lucra.
„Biroul în care lucram până acum era comun cu şeful serviciului de la Situaţii de Urgenţă. Dar acesta şi-a luat 3 zile de concediu, aşa că primarul a profitat de ocazie şi mi-a închis uşa. E un abuz! Nu cred că într-o sală de şedinţe se poate lucra. Bănuiesc că e o chestie politică. Eu sunt de la PSD el e de la PNL. Clar motive politice. În loc să ne asociem să facem ceva pentru oamenii din sat care s-au bazat pe noi, ne certăm şi nu iese nimic. Suntem exact ca o familie. Când se ceartă părinţii, suferă copiii. Eu i-am spus în şedinţă cu toţi consilierii locali să ne asociem şi să facem treabă. Nu mi-a dat niciun răspuns”, a conchis Dimache.
Primarul susţine că i-a oferit trei birouri, dar vicele le-a refuzat
Contactat de redactorii „Obiectiv – Vocea Brăilei”, primarul comunei Victoria, Stăvărel Dorobanţu, nu s-a arătat străin de subiect şi a recunoscut că a închis biroul unde lucra viceprimarul, dar nu fără un preaviz. Liberalul susţine că nu l-a dat afară pe Dimache doar de dragul de a o face, ci pentru că şeful serviciului ISU trebuie să fie singur în birou, deoarece se ocupă de documente extrem de importante. De asemenea, tot în acea încăpere se află şi bancomatul comunei, susţine edilul, astfel că se simte mult mai confortabil ştiindu-l doar pe şeful ISU acolo.
„I-am spus încă de acum două săptămâni că nu trebuie să stea nimeni cu şeful serviciului ISU în birou. E o încăpere mică, de 2 m lăţime şi undeva la puţin peste 3 m lungime. Acolo e şi bancomatul de unde îşi iau oamenii pensiile, subvenţiile etc. I-am spus viceprimarului să aleagă între trei birouri: am un birou cu scaun la contabilitate, care are şi calculator. Am birou, masă, scaun, tot ce trebuie, în aceeaşi încăpere cu secretarul. Şi am sala de şedinţe. Nu este mare, atât cât să încapă 13 consilieri. I-am pus-o la dispoziţie pentru că el are şi ajutorul social printre atribuţiile sale. I-am spus verbal că trebuie să se mute de acolo. Mi-a răspuns: «Du-te bă, că eu de aici nu mă mut!». Cu un primar nu e normal să vorbeşti aşa. Dar mie nu mi-a stat în caracter să vin să fac pe milogul la ziar. I-am explicat că aici eu aşez organigrama primăriei, eu hotărăsc cine stă unde stă în Primărie. Dacă n-a înţeles... Cel de la ISU a plecat în concediu şi eu nu las biroul respectiv pe mâna lui. Sunt documente importante acolo. Şeful acestui serviciu e singurul din cadrul Primăriei care trebuie să stea singur în birou”, a declarat Dorobanţu.
„Şi s-o lase mai moale cu politica”
Primarul din Victoria susţine că oricum în afară de el şi de şeful ISU nimeni altcineva nu are propriul birou, însă cu promisiunea că şi vicele ar putea avea la anul, dacă vor exista bani în buget pentru mărirea clădirii.
„În sala de şedinţe şi în toate birourile avem montat aparate de aer condiţionat, sobe. Acolo are şi un dulap unde să îşi pună ce are de pus, asta dacă îşi face documente de acum înainte, pentru că nu prea are cine ştie ce. Sala de şedinţe are un birou frumos în ea, are 12 - 15 scaune. Lui îi trebuie un birou chiar mai mare, pentru că are ajutorul social în atribuţii şi vin cetăţenii acolo. Doar nu îi ţinem oamenii pe timp de iarnă în vânt. Îi băgăm în primărie, cum făcea şi celălalt viceprimar. Dar celălalt avea biroul la contabilitate. Şi s-o lase mai moale cu politica, pentru că noi nu facem politică în Primărie, facem administraţie!”, a mai adăugat acesta.
Dorobanţu susţine că nu îşi va reevalua decizia, astfel că viceprimarul nu are decât să aleagă să stea în biroul contabilei sau al secretarului, dacă sala de şedinţe nu îi prieşte.