* doi pensionari din Brăila acuză că vecinii lor ar desfășura activități de alimentație publică de tip catering, ”la negru”, și că tot fumul și mirosurile de mâncare sunt ventilate fix în apartamentul lor * în ultimii ani cei doi brăileni au făcut numeroase plângeri la autorități, dar nimeni nu le-a dat câștig de cauză, nici măcar instanța de judecată, pentru că, spun ei, niciun alt vecin n-ar fi vrut să vină ca martor în proces
O familie de pensionari din Brăila se simte terorizată de vecinii din bloc, care ar desfășura activități de alimentație publică de tip catering. Însă problema este alta, după cum reclamă Mariana Lascu, în calitate de proprietar al unui imobil, din strada Plantelor. Femeia acuză că tot fumul și mirosurile preparatelor culinare le invadează casa și se plâng că, în ciuda numeroaselor sesizări și reclamații la autoritățile brăilene, nimeni nu le-ar fi venit în ajutor. Nici măcar instanța de judecată, unde cei doi pensionari ar fi încercat să-și caute dreptatea într-un proces care a durat doi ani. ” Problema noastră este următoarea. Eu am aici niște vecini care au făcut catering în apartament. I-am dat în judecată și am pierdut, pentru că nu a vrut niciun vecin să ne fie martor. (...) Ei stau pe tronsonul ăsta, dar pe partea cealaltă, la etajul 3 și noi stăm la 4. Ei au avut doi vecini pe scară. Noi nu avem cu cine să ne alăturăm, să mergem mai departe în Instanță, n-am mai făcut recurs că oricum am văzut că ne cheltuim banii degeaba (...) Suntem vreo cinci familii pe scară, dar nu-i interesează subiectul, nu vor probleme oamenii. Noi nu mai putem să stăm în locuință. Mi-au împuțit tot planșeul! Toți pereții sunt afumați, că iarna asta le-a mers încontinuu ventilatorul și direct la noi în casă intra tot fumul, mirosurile, tot! Canapeaua, nu mai zic că trebuie să o spăl la două săptămâni că se îmbâcsește. Până și ușile îmi miros foarte urât! Toată mobila e nouă, am renovat, dar nu pot să mă bucur de nimic, că la două săptămâni zici că mă mut, strâng tot, acopăr și facem curățenie generală”, declară Mariana Lascu. Se întâmplă asta de aproximativ cinci ani, timp în care vecinii săi și-ar fi văzut de treabă în continuare, mai spune femeia. Aceasta mai afirmă că, în ultima perioadă, vecinii săi nu mai gătesc zilnic, ci mai rar, dar chiar și așa, atunci când o fac, mirosurile ar fi insuportabile, de dimineață până noaptea târziu. ”Noi, toată iarna am stat cu geamul deschis că ne sufocam în casă. Am sunat la Poliție și nu ne bagă în seamă, am sunat și la DSP, de multe ori. Ne-au zis că nu e nicio problemă. La Poliția Locală, la fel. Vine o doamnă de la Poliția Locală care spune că n-a văzut nimic în neregulă (...) Nici nu știu ce firmă au, dacă au firmă, dar nu cred. Cred că lucrează la negru”, a mai sesizat pensionara. Contactat telefonic și întrebat dacă se confirmă aceste reclamații, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brăila ne-a transmis că la fața locului nu s-ar fi găsit nimic din cele reclamate. ”Domnii inspectori sanitari au efectuat un control în urma acestei sesizări și au concluzionat că cele prezentate în sesizare nu se confirmă. Nu presta nimeni activitate de catering. Era doar o locuință privată”, ne-a declarat șeful DSP Brăila, Gabriel Ciochină.
Reglementările legale în acest caz spun că unitățile de tip catering sunt supuse, obligatoriu, autorizării, acest sector fiind unul cu un regim special datorită faptului că agentul economic trebuie să fie luat în evidență și monitorizat cu privire la respectarea igienei și siguranței calității produselor, alimentelor, modului de preparare, servire și, unde este cazul, calitatea și igiena mijlocului de transport.
Așadar, vorbim de activități supuse autorizării și avizării de către autorități, după cum urmează: aviz sanitar de la DSP, aviz de la ANSVSA, aviz de la Agenția de Protecția Mediului și autorizația PSI de la ISU. Toate acestea ar fi trebuit obținute de familia reclamată, dacă într-adevăr în locuința acesteia se prestează activități de catering.