• puţini parlamentari brăileni au îndrăznit, ieri, să iasă la rampă şi să explice cum este posibil ca în urma Legii salarizării şi a “revoluţiei fiscale” principalii beneficiari să fie tot deputaţii şi senatorii, care s-au ales cu o mărire de aproximativ 8% a indemnizaţiei • deputatul Emilia Meiroşu a evitat să comenteze mărirea indemnizaţiei încasate, însă a precizat că din punctul său de vedere salariile din administraţie nu au scăzut, iar problemele apărute în alte domenii bugetare vor fi rezolvate în curând • de cealaltă parte, deputatul PNL Antoneta Ioniţă susţine că deşi şi-a încasat indemnizaţia cu 850 lei în plus, nu liberalii trebuie să răspundă pentru aceste inechităţi, ci PSD-iştii, în frunte cu ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu
Efectele “revoluţiei fiscale” şi ale legii salarizării unitare propuse de PSD i-au cam amuţit pe parlamentarii brăileni din partea coaliţiei de guvernare. Puţini dintre aceştia au îndrăznit, ieri, să răspundă întrebărilor redactorilor “Obiectiv - Vocea Brăilei” privitoare la cât de mult le-a crescut indemnizaţia ca urmare a acestor măsuri şi cât de corectă este această creştere, dacă ne raportăm la unele categorii de bugetari sau la mediul privat, unde există scăderi de salarii. Asta în contextul în care la nivel public o serie de lideri sindicali şi nu numai au vorbit despre 2 milioane de români din sectorul privat cu salarii scăzute şi peste 40.000 de bugetari în aceeaşi situaţie.
Aşadar, primul deputat PSD care a răspuns apelului nostru a fost Nicu Niţă, însă acesta nu a dorit să comenteze prea mult subiectul, punctând doar că se va documenta şi va reveni zilele următoare cu explicaţii.
“Sincer, nu ştiu ce bani au intrat pentru că am card. Nu am avut timp să mă duc să mă uit câţi bani au intrat. Dar nu cred că este vorba de 8% aşa cum s-a spus. Din ce am văzut la colegi, nu cred că este corectă informaţia. Oricum, nu pot să vă dau un răspuns concret acum. Şi nici despre salariile bugetarilor. Nu pot să spun nimic concret pe subiectul acesta deocamdată. Lăsaţi-mă întâi să îmi fac temele şi stăm de vorbă”, a afirmat Niţă.
În ciuda apelurilor repetate şi a sms-urilor transmise preşedintelui PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, acesta nu a răspuns la telefon. Este şi cazul fostului premier Mihai Tudose şi a senatorului ALDE Mihai Ruse.
Singura care a răspuns, de asemenea prin sms, a fost deputatul PSD Emilia Meiroşu, precizând că din punctul său de vedere salariile în administraţie au crescut odată cu legea salarizării şi revoluţia fiscală, iar cele câteva excepţii înregistrate la câteva categorii de bugetari se vor rezolva în curând prin noi măsuri.
“Toate indemnizaţiile sunt calculate în funcţie de salariul minim pe economie, începând cu preşedintele ţării. Filosofia legii urmăreşte stabilirea unei ierarhizări raportată la cel mai mare coeficient: 12. Creşterea salariului minim a dus la majorarea indemnizaţiei. Salariile din administraţie nu au scăzut, dimpotrivă. Sunt angajaţi din personalul auxiliar din sănătate şi din justiţie cărora li s-au diminuat veniturile prin eliminarea acestora prin lege din categoria beneficiarilor de sporuri. Problemele apărute vor avea soluţii concrete, am această convingere. Corectura cea mai rapidă va viza remedierea situaţiilor apărute la cei angajaţi cu 4 sau 2 ore”, a scris Meiroşu.
Tot pe această temă, am luat legătura cu fostul primar, Aurel Simionescu preşedintele executiv al PSD Brăila, care a precizat că în opinia sa lucrurile sunt exagerate, în sensul că toată lumea uită de creşterile salariale de la jumătatea anului trecut în sectorul bugetar. Cu alte cuvinte, acesta a precizat că o comparaţie între nivelul salarial de acum ar fi corectă doar dacă ne-am raporta la cel din ianuarie 2017 şi nu ianuarie 2018.
“Dar în legătură cu bugetarii noştri, eu spun că cel puţin pe zona de administraţie - ca să nu mă duc în alte părţi -, nu este o scădere a salariilor. Chiar dacă unul sau doi vor avea salariul un pic mai mic, venitul este unul serios. Noi ne raportăm odată cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, la situaţia de la 1 ianuarie 2018, dar uităm că în iulie 2017 nouă ne-au crescut salariile. Adică dacă ne raportăm la ceea ce era la data de 1 iulie 2017 cu certitudine sunt creşteri de salarii şi nu scăderi. Chiar dacă mai sunt nişte lucruri accidentale, care ar trebui rezolvate punctual. Nimic nu este perfect. Deci dacă întâlnim astfel de situaţii punctuale, ele trebuie analizate şi rezolvate”, a declarat Simionescu.
Cât despre faptul că indemnizaţiile parlamentarilor au crescut din nou odată cu aceste măsuri ale PSD, fostul primar susţine că din nou problema este analizată dintr-un unghi greşit.
“Trebuie să discutăm despre importanţa socială a muncii fiecăruia, de poziţia socială pe care o ocupă şi să ne bazăm pe nişte studii de impact pe care cineva, nu neapărat persoană, ci o instituţie trebuie să le facă şi să ne spună cam unde ar trebui să ne aşezăm cu aceste venituri. Pentru că altfel discutăm emoţional”, a mai adăugat sursa citată.
Liberalii susţin că PSD-iştii trebuie să răspundă pentru acţiunile lor
Contactat telefonic, deputatul PNL Vasile Varga a precizat că nu poate vorbi la telefon deoarece are o problemă de sănătate. Chiar şi aşa, colega sa din Parlament, Antoneta Ioniţă a fost de acord să revină cu un apel pentru a-şi exprima punctul de vedere în privinţa creşterii indemnizaţiei parlamentarilor şi scăderii salariilor în cazul unor categorii de bugetari şi a celor din mediul privat.
“Despre neregulile acestea care există în prezent din cauza legii salarizării unitare şi a revoluţiei fiscale, ştiţi foarte bine că PNL a atras atenţia încă de anul trecut, prin numeroasele noastre intervenţii în Parlament, în presă, la televiziuni. Eu, personal, aţi văzut că nu am fost de acord nici în 2017 cu această lege a salarizării unitare, care numai «unitară» nu a fost. Iar dovada a constituit-o chiar votul meu «împotrivă» în acel moment. E adevărat, indemnizaţia parlamentarilor a crescut comparativ cu luna decembrie 2017 cu circa 850 lei. Ieri (n.r. - luni) chiar am încasat această indemnizaţie. Nu am ştiut de această creştere până când nu am văzut-o. Nu mi se pare corect. Dar important de subliniat este că aceia care se fac direct răspunzători - şi ei ar trebui întrebaţi -, sunt cei din coaliţia majoritară PSD - ALDE. Este interesant ce părere au ei despre aceste inechităţi care există în acest moment”, a declarat Ioniţă.
Deputatul a mai adăugat că, luni, în şedinţa Biroului Executiv Naţional al PNL s-a luat decizia depunerii unei moţiuni de cenzură simplă împotriva ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, tocmai plecând de la aceste considerente.
La rândul său, preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, susţine că mărirea indemnizaţiilor parlamentarilor nu înseamnă altceva decât o altă minciună a PSD-iştilor, în condiţiile în care s-a declarat de nenumărate ori că de la 1 ianuarie 2018 vor scădea salariile miniştrilor, secretarilor de stat şi celor din Parlament.
“Toată această scădere de salarii în mediul privat vine la pachet cu creşterea preţurilor pentru tot ce înseamnă utilităţi: gaz, curent, motorină, benzină. Toate s-au scumpit. Şi de aici mai departe, în lanţ, toate produsele pe care le consumăm, toate serviciile s-au scumpit. Puterea de cumpărare a scăzut mai mult. PSD-iştii şi-au schimbat încă o dată programul de guvernare. Nici ei nu ştiu ce să facă. Eu cred că au ajuns la fundul sacului cu îndatorarea ţării şi acum se orientează către cei care aduc profit practic şi bagă bani în economie, cei din mediul privat”, a conchis Dănăilă.