Ce spune Hagi despre românii care joacă în Italia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ce spune Hagi despre românii care joacă în Italia

Gică Hagi este convins că Vlad Chiricheş va deveni titular la Napoli, apreciază progresele făcute de Ciprian Tătăruşanu la Fiorentina şi regretă că Ştefan Radu nu mai joacă pentru naţionala României. Managerul tehnic al celor de la Viitorul a acordat un interviu cotidianului Corriere dello Sport şi a vorbit despre jucătorii români din Italia.
„Tătăruşanu a crescut mult. El era un portar bun şi în România, dar în Italia a devenit unul dintre cei mai buni. Este jucătorul care reprezintă România, poate fi un model pentru ceilalţi. Chiricheş are jucători buni în faţa lui, dar, cu timpul, va veni şi momentul său. Va deveni titular. Ştefan Radu a fost mereu un om important pentru Lazio şi s-a descurcat bine în Italia. Păcat că nu mai joacă în naţională", a spus Hagi.
Despre Adrian Stoian, unul dintre protagoniştii de la Crotone, Hagi susţine că „este deja o certitudine. S-a adaptat de mult la fotbalul italian, iar acum s-a maturizat şi este experimentat". În schimb, lucrurile nu au mers foarte bine în Italia pentru Gabi Torje, pe care Udinese l-a împrumutat de mai multe ori în ultimii ani. „Îl ştiu de când era foarte mic. A crescut, dar până acum a realizat mai puţin decât ar fi putut. Îl lipseşte continuitatea pentru a se afirma", a explicat Hagi.

Ianis Hagi, printre cei mai buni din Europa

Între timp, Ianis Hagi a fost inclus de Gazzetta dello Sport pe o listă a celor mai talentaţi jucători de sub 20 de ani din Europa. Fiul lui Gică Hagi se află într-o companie selectă, alături de nume precum Breel Embolo (Basel), Martin Odegaard (Real Madrid), Kingsley Coman (Bayern Munchen), Youri Tielemans (Anderlecht), Alen Halilovic (FC Barcelona, împrumutat la Gijon) sau Ruben Loftus-Cheek (Chelsea).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro