Un copil de șapte ani, din Hunedoara, a fost internat în spital după ce a fost lovit la cap de o canapea pe care doi bărbați au aruncat-o de la etajul doi al unui bloc de locuințe din municipiu. Transportat de urgență la spitalul din Hunedoara, cu mai multe leziuni, băiatul a fost transferat ulterior la secția de neurochirurgie a Spitalului Județean de Urgență Deva, unde se află sub îngrijiri medicale.
„În urma verificărilor efectuare de polițiști, s-a stabilit că, în timp ce minorul trecea prin spatele blocului în care locuiește, pe strada Eliberării din Hunedoara, a fost lovit accidental de o canapea ce a fost aruncată de la etajul doi de către doi vecini, ambii în vârstă de 36 de ani", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, subcomisar Bogdan Nițu, citat de Agerpres.
Polițiștii au întocmit un dosar penal în acest caz, cei doi bărbați fiind acuzați de lovire. Ancheta continuă, în funcție de concluziile medico-legale urmând să fie dispuse și alte măsuri legale.