• trei tineri au furat copacii de pe raza localităţilor Movila Miresii şi Esna, însă poliţiştii i-au prins în scurt timp • hoţii sunt cercetaţi pentru furt
Trei tineri acuzaţi de furt de arbuşti, prinşi de poliţişti. În ziua de 14 mai, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunal Movila Miresii i-au identificat pe trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani, domiciliaţi în satul Mihail Kogălniceanu, bănuiţi de comiterea a două infracţiuni de furt.
În fapt, în noaptea de 10 spre 11 mai şi 13 spre 14 mai, aceştia au sustras18 arbuşti, din specia thuja (tuia), de pe raza localităţilor Movila Miresii şi Esna. Prejudiciul, în valoare de 4.500 lei, a fost recuperat în totalitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.