Ce face Stancu în puşcărie? Tâmplărie! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ce face Stancu în puşcărie? Tâmplărie!

După ce iese din puşcărie, Gheorghe Bunea Stancu îşi va găsi cu siguranţă de muncă. Aflat în spatele gratiilor, deţinutul nu a stat degeaba, ci a dobândit o meserie, aceea de tâmplar. Chiar dacă, deocamdată, nu i s-a admis liberarea condiţionată de către instanţă, când va ieşi, omul ştie sigur că are un act la mână şi poate dovedi că este specializat într-o meserie. 

Zilele trecute, judecătorii Tribunalului Vrancea ne-au pus la dispoziţie motivarea în dosarul 1076/231/2016 privind contestaţia formulată de Gheorghe Bunea Stancu împotriva soluţiei primei instanţe, care a respins cererea de liberare condiţionată. Pe 9 martie, Tribunalul Vrancea a respins contestaţia deţinutului Stancu, arătând, la fel ca şi prima instanţă - Judecătoria Focşani, că Stancu nu s-a reabilitat şi nu are capacitatea de readaptare la viaţa obişnuită. Deliberând asupra contestaţiei formulate de Gheorghe Bunea Stancu, Tribunalul Vrancea a constatat că aceasta nu este fondată. Chiar dacă a participat la programe educaţionale şi de formare profesională, organizate în penitenciar, acest lucru nu a fost suficient.
"Convingerea judecătorului că este îndeplinită condiţia unui comportament temeinic îndreptat ca urmare a executării unei treimi din pedeapsa aplicată de instanţă trebuie să se formeze pe baza probelor îngăduite de legiuitor în cazul liberării condiţionate. Documentele ce au fost avute în vedere de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să însoţească procesul verbal. În absenţa lor, consemnările succinte din procesul-verbal prin care s-a propus liberarea condiţionată nu sunt suficiente pentru a reţine îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 59 Cod Penal, privind existenţa dovezilor temeinice de îndreptare. Caracterizarea înaintată de comisie cuprinde date privind participarea la programe educaţionale din care rezultă aspectul incontestabil al dobândirii meseriei de tâmplar, al participării şi finalizării activităţilor planificate", se arată în motivarea instanţei. Se mai precizează faptul că procesul verbal nu conţine în concret date din care să rezulte modul în care contestatorul (n.r. - Gheorghe Bunea Stancu) a perceput pedeapsa şi mediul privativ, asumarea lor, pentru a se putea aprecia dorinţa reală de îndreptare sau existenţa unei motivaţii pentru un comportament ce ar prescurta durata sentinţei. Totodată, arată judecătorii, nu se poate deduce capacitatea de readaptare la viaţa obişnuită. "Este adevărat că recompensele acordate arată respectarea de către contestator a regulamentului de ordine interioară a locului de detenţie, însă în absenţa datelor mai sus analizate nu se poate concluziona că reprezintă şi o atitudine revizuită faţă de valorile sociale ocrotite de lege. Pe de altă parte, contestatorului nu i s-au încredinţat responsabilităţi care ar fi întărit susţinerea înscrierii pe un alt standard de conduită".
Acestea sunt motivele ce au determinat instanţa superioară să nu permită liberarea condiţionată a deţinutului, aflat de aproape un an în penitenciar. Cât a stat în spatele gratiilor, Stancu nu a fost sancţionat disciplinar şi a fost recompensat de 4 ori, după cum au arătat judecătorii primei instanţe.
Reamintim că în seara de 2 aprilie 2015, Stancu a ajuns în spatele gratiilor după ce a fost condamnat la 3 ani închisoare, în dosarul "Mită la PSD".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro