Ce ar face Băsescu în locul lui Iohannis | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ce ar face Băsescu în locul lui Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să-i cheme pe reprezentanţii coaliţiei de guvernare la Cotroceni, pentru a face o nouă propunere pentru funcţia de premier, a declarat fostul şef al ţării, Traian Băsescu.
„Cred că preşedintele greşeşte. După ce a văzut că această majoritate este betonată în Parlament, trebuie să ia notă despre faptul că partidul dânsului nu poate ajunge la guvernare, pentru că nu are majoritate în Parlament. I-aş chema la consultări şi le-aş cere să-mi facă o nouă propunere pentru prim-ministru. Ar fi şi ca pas politic, ar dovedi şi maturitatea preşedintelui care vrea să îndepărteze dificultatea în care se află România, având un prim-ministru trimis în judecată. (...) În acest moment pasul care este de făcut este invitarea la Cotroceni, în primul rând a coaliţiei, care s-a dovedit acum 48 de ore că are o majoritate confortabilă în Parlament, şi le-aş spune: Domnilor, suntem de acord că România are un prejudiciu uriaş cu un prim-ministru trimis în judecată pentru corupţie? N-ar avea cine să spună nu ne aduce prejudicii, pentru că pe Victor Ponta nu-l mai primeşte nimeni nicăieri. Şi, în aceste condiţii, aş spune: Bun, suntem de acord că avem această problemă de credibilitate pentru România într-o perioadă foarte tulbure, deci facem o propunere pentru funcţia de prim-ministru şi semnez decretul. (...) Aş face acest pas dacă aş fi la Cotroceni", a afirmat Băsescu.

Ce poate face un singur procuror

Potrivit acestuia, în condiţiile în care s-a dovedit la moţiunea de cenzură de marţi majoritatea confortabilă pe care o are actuala coaliţie, „preşedintele are ca obiectiv să readucă Guvernul în calitatea de partener pentru celelalte guverne, măcar din Uniunea Europeană". „Or, trebuie găsită soluţia ca Victor Ponta să plece", a completat Băsescu.
Pe de altă parte, fostul şef de stat a evidenţiat că faptele pentru care Victor Ponta a fost trimis în judecată sunt săvârşite în 2007, „ceea ce este puţin forţat".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro