CD-uri piratate ridicate de jandarmii brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CD-uri piratate ridicate de jandarmii brăileni

 Cătălin M., în vârstă de 37 de ani, oferea ilegal spre vânzare 125 de CD-uri care nu aveau nici timbru holografic, nici ambalaj original, sperând să obţină un profit frumuşel de pe urma acestora. Numai că planurile sale au fost stricate de jandarmi. Aceştia au ridicat suporturile optice în vederea continuării cercetărilor. "Suporturile optice erau comercializate ilegal şi conţin reproduceri de fonograme. Bărbatului i-au fost întocmite actele de sesizare pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, acestea fiind înaintate Poliţiei Municipiului Brăila", a declarat plt. mj. Sorin Neftode, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro