CCR a decis că Legea pensiilor este constituţională | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CCR a decis că Legea pensiilor este constituţională

Curtea Constituţională a României a respins ieri sesizările PSD şi PNL împotriva Legii pensiilor, astfel că legea urmează să meargă la promulgare.

Plenul CCR a decis ieri, în urma deliberărilor pe Legea pensiilor, că prevederile legii sunt constituţionale, decizia de respingere a contestaţiilor PNL şi PSD fiind luată cu majoritate de voturi, informează CCR. "În urma deliberărilor, plenul Curţii Constituţionale a României, cu majoritate de voturi, a constatat că legea susmenţionată (n.r. - Legea privind sistemul unitar de pensii publice) este constituţională", se arată într-un comunicatul CCR.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, potrivit sursei citate. Totodată, argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate ieri de plenul CCR urmează să fie prezentate în cuprinsul deciziei care se publică în Monitorul Oficial al României.

PSD şi PNL au atacat, pe 23 septembrie, la Curtea Constituţională, Legea pensiilor. Cele două formaţiuni au criticat legea atât pe aspecte de formă, cât şi de fond.

PSD îi cere preşedintelui să nu promulge Legea pensiilor

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ieri că ia act şi respectă decizia CCR asupra Legii pensiilor şi va transmite o scrisoare oficială şefului statului în care îi va cere să nu promulge legea, iar în caz contrar formaţiunea îşi va menţine decizia de suspendare a lui Traian Băsescu. "Astăzi vom trimite din nou o scrisoare preşedintelui ţării, domnului Băsescu, prin care îi vom solicita să nu promulge o lege adoptată în mod fraudulos, să retrimită legea, aşa cum Constituţia îi dă dreptul, în Parlament, pentru a fi discutată şi votată cu respectarea regulilor democratice, şi nu cu fraudarea votului. Dacă preşedintele ţării îşi va pune semnătura pe o lege adoptată în mod fraudulos de către Camera Deputaţilor, poziţia PSD este anunţată şi decisă: vom folosi instrumentul politic şi constituţional pe care îl avem la dispoziţie, şi anume declanşarea procedurii de suspendare. Îmi exprim speranţa şi nu-mi doresc o criză politică în acest moment peste criza economică şi socială care ne afectează pe toţi, dar un gest evident de fraudă nu poate să rămână nesancţionat, nu poate să creeze în opinia publică impresia că, dacă eşti la putere, dacă eşti protejat de preşedintele ţării, poţi să faci orice", a spus liderul PSD.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro