CC a respins excepţia invocată în dosarul "Caltaboşul" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CC a respins excepţia invocată în dosarul "Caltaboşul"

Prin urmare, judecarea procesului a fost suspendată până când CCR soluţiona excepţia.
Avocatul fostului ministru al Agriculturii a invocat faptul că prevederile articolului 91, indice 1 din Codul de Procedură Penală, privind condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor, ar încălca accesul liber la justiţie, secretul corespondenţei, drepturi şi libertăţi prevăzute de constituţie, dar şi prevederi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, pe 9 iunie, pe foştii miniştri ai Agriculturii, Decebal Traian Remeş şi Ioan Mureşan, pentru trafic de influenţă, respectiv pentru complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată.
Totodată, procurorii l-au trimis în instanţă şi pe omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, în sarcina căruia a fost reţinută infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro