Deputatul a fost întrebat dacă s-a stabilit o dată pentru discutarea cazului său de către deputaţii jurişti. "Da, miercuri după-amiază, la ora 16, cred. S-a vorbit de faptul mi-ar fi amânat Comisia juridică dosarul. Este un drept al meu dat de Constituţie să ştiu şi eu de ce sunt acuzat şi pe ce motive mi s-a cerut arestarea preventivă. Legea spune că pot să-mi spun punctul de vedere. Cum pot să o fac dacă nu ştiu ce cer procurorii DNA. În consecinţă, am cerut un termen de 30 de zile acordat de comisia juridică, ceea ce mi se pare corect. Deci,, nu m-am sustras şi nu am tergiversat discuţia din comisie. Mi-am formulat un punct de vedere şi apoi vom merge în plen. Care este problema?", a răspuns el.
Păsat a mai spus că şi el îşi doreşte să se soluţioneze această cauză. "Şi eu doresc să se soluţioneze această cauză. Mă voi duce la comisia juridică şi voi cere să se urmeze paşii normali. Eu nu cer nicio amânare în momentul de faţă. Am cerut o singură amânare, mă duc şi spun oamenilor că sunt nevinovat şi argumentez cu probe, nu pe vorbe", a spus el, evitând să comenteze faptul că un aviz favorabil în plen pentru cererea procurorilor ar putea să aibă ca urmare logică posibila reţinere a sa.