Primele ecouri după cazul revoltător semnalat de "Obiectiv Vocea Brăilei în ediţia de luni, 8 august, privind intervenţia asupra clădirii monument istoric - Casa Manos de pe strada CA Rosetti vine din partea municipalităţii. Edilul şef, Marian Dragomir, spune că nu l-ar surprinde să afle şi de alte cazuri similare. Până atunci însă vrea să încerce să lămurească situaţia prin departamentele speciale ale Primăriei. "Probabil că o să mai aflu şi de alte situaţii similare aşa cum am aflat de acesta, prin intermediul presei. Însă e ciudat altceva: cum îşi permite cineva să construiască în municipiul Brăila fără nicio autorizaţie, fără să îl deranjeze nimeni şi renumita Direcţie pentru Cultură, care face o corespondenţă multiplă cu cei care se chinuie să renoveze o faţadă, în cazul de faţă nu a luat nicio măsură? Nu ştiu dacă se ştia în Primărie, dar eu nu am ştiut. În primul rând, ar trebui să se sesizeze Direcţia pentru Cultură care să urmeze procedura legală în astfel de situaţii. Iar noi trebuie să verificăm prin departamentele noastre cum de atâta timp nu i-a deranjat nimeni cu nimic. Nu s-a aflat? Sau poate nu s-a dorit să se afle".
Reporterii "Obiectiv" au încercat să obţină un punct de vedere şi din partea Direcţiei de Cultură Brăila, mai precis a directorului acestei instituţii, Ana Hărăpescu. Aceasta s-a arătat deranjată de faptul că n-a fost contactată înainte de apariţia materialului şi a catalogat o posibilă declaraţie pe acest subiect ca fiind "post mortem". A refuzat dialogul direct cu reporterul nostru, sugerându-i să i se adreseze în scris pe Legea nr. 544/2016 a liberului acces la informaţii de interes public. Hărăpescu se află la conducerea acestei instituţii din 2005, în urma unui concurs pentru ocuparea acestui post.
Reamintim că reporterilor noştri le-a fost semnalat un caz cel puţin ciudat privind intervenţia neautorizată asupra unei case monument istoric din oraşul nostru. Este vorba despre Casa Manos, ale cărei anexe gospodăreşti din spatele imobilului i-au fost alipite într-un melanj inestetic pentru a face loc unor amenajări interioare care să permită compartimentarea a 9 apartamente. De parcă şi constructorului care s-a ocupat de lucrări i-a fost ruşine de ce-a ieşit, corpul de clădire este aproape în totalitate ascuns vederii de la stradă. Totuşi, sare în ochi culoarea roz - fondant a zugrăvelii exterioare şi tâmplăria PVC de mai multe culori ale fostelor anexe gospodăreşti, transformate acum într-un fel de bloc cu două etaje şi mansardă, iar toate acestea se întrevăd în fundul curţii ca un apendice hidos al casei - monument istoric. Ce a ieşit este un nefericit amestec de stiluri, pornind de la eleganţa arhitecturală a corpului principal al Casei Manos, până la oribilitatea construcţiei roz lipită de spatele clădirii. Mai grav, totul s-a întâmplat fără ca autorităţii locale să-i fi fost solicitată vreo autorizaţie de construire, după cum a recunoscut Gheorghe Puşcaşu, proprietarul "Construct P&G" - firma care a deţinut clădirea monument istoric după 2007 şi care a amenajat şi vândut apartamentele rezultate în urma lucrărilor la imobil.
Chioşcurile fără autorizaţie din faţa "Winmarkt"
* "Trebuia să se sesizeze Poliţia Locală sau Direcţia de Cultură" spune arhitectul şef, Marian Ion
În altă ordine de idei, mai mulţi cititori "Obiectiv" ne-au semnalat prin comentarii la materialul de ieri referitor la Casa Manos, un alt caz, al chioşcurilor din faţa magazinului "Winmarkt": "A văzut cineva construcţia (ca o magazie de cartier) de pe platoul din faţa magazinului Dunărea? Cine o fi autorizat minunea aia?".
Răspunsul tranşant îl dă chiar arhitectul şef al oraşului, Marian Ion: "S-a construit fără niciun fel de autorizaţie! Este un chioşc şi proprietarul acestuia l-a amplasat pe terenul Winmarkt. Nu e pe domeniul public, e teren proprietate particulară. Dar aveau nevoie de autorizaţie, fiind centru istoric şi toate intervenţiile
făcându-se de o anumită factură în acea zonă, evident că aveau nevoie de autorizaţie. Trebuia să se sesizeze Poliţia Locală sau Direcţia Judeţeană de Cultură. Dacă mă întrebaţi pe mine, acolo nu ar trebui să fie nimic".
La rândul său, primarul Marian Dragomir a spus că va cere aparatului din subordine verificarea situaţiei chioşcului respectiv: "Nu ştiu dacă acea construcţie hidoasă din faţa magazinului Winmarkt este autorizată sau nu. Acum avem anumite probleme legate de funcţionarea unor terase în mod nelegal pe faleză, dar o să vină momentul când vom afla şi dacă acea construcţie a avut autorizaţie de construcţie sau nu. Dacă nu are autorizaţie va fi demolată, iar dacă are să răspundă arhitectul şef din perioada respectivă".