Mergi la conţinutul principal

Cazul “Elodia” din Lanurile. Condamnarea finală

* marți, inculpata Mariana L., acuzată că și-a ucis soțul, fost polițist comunitar, a primit pedeapsa finală de 23 de ani închisoare pentru infracțiunile de omor și profanare de cadavre, în urma deciziei Curții de Apel Galați  * soția ucigașă a formulat apel împotriva soluției Tribunalului Brăila și a sperat la o pedeapsă mai blândă, însă nu a obținut câștig de cauză la instanța superioară * inculpata acuzată de omor a fost încarcerată, în baza mandatului de executare a pedepsei *

 

Sentință definitivă în dosarul «Elodia din Lanurile». Soția acuzată că și-a ucis soțul, polițist comunitar, cu lovituri puternice aplicate cu o tonfă, apoi i-a tranșat trupul și l-a îngropat în pământ, va sta 23 de ani la închisoare. La data de 26 octombrie, magistrații Curții de Apel Galați au dat soluția finală în acest caz de omor, iar inculpata Mariana L. a fost încarcerată în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați. Inculpata nu a reușit să obțină o pedeapsă mai ușoară la instanța superioară. “Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, de inculpata L. Mariana și de părțile civile L. M. și M. I. Desființează, în parte, sentința penală nr. 48/22.04.2021 a Tribunalului Brăila și, în rejudecare: deduce din pedeapsa principală rezultantă de 23 de ani închisoare, aplicată inculpatei L. Mariana, și durata reținerii acesteia, aferentă datei de 21.10.2018, alături de arestul preventiv executat în intervalul 22.10.2018 - 26.10.2018, precum și de arestul preventiv executat în intervalul 23.07.2020 – 04.08.2020. Obligă pe inculpata L. Mariana să urmeze un tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă față de inculpata L. Mariana prin încheierea din data de 04.08.2020 a Curții de Apel GalațI. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă”, este soluția pronunțată la data de 26 octombrie de Curtea de Apel Galați și postată pe site-ul instanței.

Dosarul “Elodia” din Lanurile a ajuns la Curtea de Apel (C.A.) Galați în luna iunie, în urma apelului formulat de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, dar și de inculpată și familia victimei.

În primă instanță, femeia acuzată că și-a ucis soțul, fost polițist comunitar, părți din trupul acestuia fiind găsite îngropate în curte, a primit o pedeapsă de 23 de ani închisoare. Soluția în acest dosar de omor a fost dată de magistrații Tribunalului Brăila în luna aprilie, însă nu era definitivă. Inculpata Mariana L. a fost condamnată la 22 de ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor în condiții de violență în familie și 3 ani închisoare pentru profanare de cadavre. În urma contopirii pedepselor au rămas cei 22 de ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de un an. Femeia acuzată de omor a formulat apel în cauză.

Reamintim că, în vara anului 2020, inculpata Mariana L. a fost trimisă în judecată de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila pentru omor și profanare de cadavre. Asta după aproape 2 ani de când trupul bărbatului a fost găsit îngropat în curtea locuinței din Lanurile, principala suspectă fiind chiar soția polițistului comunitar L.M., care ar fi fost ucis și tranșat încă din decembrie 2016.  Complexitatea cazului și modul în care inculpata și-a susținut nevinovăția, adoptând poziția de victimă, i-a determinat pe anchetatori să facă asocierea cu cazul “Elodia”.

 

Cadavrul victimei a fost tranșat. Craniul era în pod, iar picioarele îngropate în curte

Descoperirea macabră a cadavrului îngropat în curtea locuinței din Lanurile a fost făcută de familia bărbatului, în week-end-ul 20/21 octombrie 2018, când reprezentanții familiei au mers pentru a face curat în curte, având unele suspiciuni, mai ales că de la sfârșitul anului 2016 nu mai dădeau de urma bărbatului. Localnicul din Lanurile fusese dat dispărut de soră încă din aprilie 2017, soția acestuia spunând că a plecat la muncă peste hotare. De aproape doi ani, M. L. de 56 de ani, cunoscut ca “Meluță” după cum au spus localnicii, nu mai era de găsit. În realitate, acesta fusese ucis și tranșat, părți ale corpului fiind descoperite de familie în mai multe locuri din casă: picioarele erau  îngropate în curte și capul ascuns în podul casei. În plus, hainele bărbatului, actul de identitate și telefonul au fost găsite în wc-ul din curte. În urma anchetei a reieșit faptul că suspecta de crimă este chiar soția bărbatului, Mariana, de 34 de ani, ea fiind acuzată de omor în condiții de violență în familie și profanare de cadavre. Femeia a fost arestată după ce s-a făcut descoperirea cadavrului și a fost demarată ancheta, dar spunea că este nevinovată. Totuși, ea a fost trimisă în judecată de procurori și condamnată de magistrați.

După cum au stabilit procurorii, s-a reținut în esență, în cadrul rechizitoriului, că inculpata, la data de 16.12.2016 sau 17.12.2016, aflându-se la domiciliul său din comuna Viziru, satul Lanurile, județul Brăila, l-ar fi ucis pe soțul său de 53 de ani la acea dată, apoi aceasta a tranșat cadavrul imediat după comiterea faptei, ascunzându-l în anexele gospodărești. “Toate probatoriile administrate în cauză sunt convergente și duc la concluzia clară și lipsită de orice dubiu că inculpata se face vinovată de comiterea celor 2 infracțiuni reținute în sarcina acesteia. Inclusiv depozițiile nesincere ale inculpatei duc la această concluzie, în condițiile în care, prin coroborarea lor cu celelalte probatorii administrate, se constată nu numai atitudinea nesinceră a acesteia dar și atitudinea culpabilă a acesteia, depoziții al căror conținut au fost analizate de către specialiști criminaliști”, se mai arăta în motivarea judecatorilor de la Tribunalul Brăila.

În vara anului trecut, inculpata Mariana L. a fost trimisă în judecată de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila pentru omor și profanare de cadavre. Asta după aproape 2 ani de când părți din trupul bărbatului au fost găsite îngropate în curtea locuinței din Lanurile, de către familia care bănuia că acesta ar fi fost ucis, principala suspectă fiind chiar soția polițistului comunitar L.M.  Complexitatea cazului și modul în care inculpata și-a susținut nevinovăția, adoptând poziția de victimă, i-a determinat pe anchetatori să facă asocierea cu cazul “Elodia”.

În motivarea judecătorilor primei instanțe se preciza că victima a decedat în mod brusc, subit, fiind lovită în mod repetat cu un corp dur în partea stângă a calotei craniene, cel mai probabil chiar cu bastonul tip tonfă din cauciuc negru.

 

Victima a fost lovită în mod repetat în cap

După cum au stabilit anchetatorii, în momentul în care a fost agresată, victima se afla în pat, în acest loc fiind găsite urme specifice de sângerare care se produc doar la momentul în care victima este ucisă sau se află în agonie. Ulterior decesului, arată specialiștii, sângele se coagulează și nu se mai produc sângerări masive. S-a stabilit că victima a decedat în mod brusc, subit, fiind lovită în mod repetat cu un corp dur în partea stângă a calotei craniene, cel mai probabil chiar cu bastonul tip tonfă din cauciuc negru sau cu un alt obiect contondent cum ar fi o bâtă sau o rangă. “Ulterior decesului, victima a fost târâtă din pat ori s-a încercat târârea acesteia. Faptul că nu a fost ridicată ci târâtă indică, pe de o parte, că a existat un singur agresor, fără complici. În eventualitatea, neprobată în vreun fel, că ar fi existat complici, aceștia  nu au avut forța fizică să ridice victima și să o care. Cadavrul victimei a fost tranșat în cel puțin 3 bucăți, cât timp au fost identificate, separat, picioarele și craniul parțial al victimei. O depesare a avut loc în zona bazinului, fiind detașate picioarele iar alta în zona gâtului, fiind detașat capul de trunchi. Deși nu au fost identificate alte componente ale cadavrului victimei, este foarte posibil ca și mâinile să fi fost detașate de trunchi iar trunchiul depesat în mai multe bucăți pentru a fi ușor de transportat. Chiar dacă, inițial, și craniul a fost îngropat în același loc cu picioarele (anexa gospodărească) sau în grajdul imobilului, urmele de pământ găsite fiind similare, ulterior a fost extras din aceste 2 posibile locații și plasat într-un sac de plastic de culoare neagră, cel mai probabil cu intenția de a fi îndepărtat sau aruncat într-un alt loc dar, din motive necunoscute, autorul acestui omor nu a mai reușit să ducă la îndeplinire acest deziderat ori a renunțat la cele inițial planificate. Faptul că această componentă a scheletului victimei a fost găsită într-un sac de plastic de culoare neagră indică și modul cel mai probabil în care au fost transportate și restul componentelor cadavrului victimei, respectiv în saci de plastic, către locații necunoscute”, se arăta în motivarea instanței.

Potrivit judecătorilor, toate aceste operațiuni de tranșare a cadavrului, de ascundere în diverse locuri din curte și de dezgropare ulterioară, care necesită timp și prezență repetată în imobil, în condițiile în care victima dispare după data de 16.12.2016, iar inculpata a mai locuit singură încă două luni în imobilul situat în comuna Lanurile, denotă faptul că inculpata a fost singura persoană care, din punct de vedere obiectiv, putea să realizeze toate aceste operațiuni în etape.

După cum arătau judecătorii, în vara anului 2016, atât inculpata cât și victima își pierd locurile de muncă din cadrul Primăriei Comunei, iar acest eveniment are un impact devastator asupra situației materiale a familiei. Fiind mult mai tânără decât victima, inculpata a reușit să se angajeze în scurt timp la o societate din Brăila, făcând naveta zilnic. În schimb, victima, în vârstă de 53 de ani la acel moment, nu a reușit să treacă ușor peste acest eveniment și nu a mai găsit un nou loc de muncă. Victima a devenit tristă și abătută, ajunsese să nu se mai îngrijească, fiind luată în calcul inclusiv ipoteza de a pleca în străinătate pentru a găsi un loc de muncă bine plătit. Relația dintre victimă și inculpată era una temperamentală, marcată de gelozie și suspiciune reciprocă, existând o diferență semnificativă de vârstă între cei doi soți.

După cum au concluzionat judecătorii, pe fondul acestui conflict verbal, profitând de un moment de neatenție al victimei, care era mai puternică din punct de vedere fizic decât inculpata, care are o constituție firavă, inculpata i-a aplicat acesteia mai multe lovituri în zona capului, cel mai probabil cu bastonul de cauciuc tip tonfă al victimei. Loviturile au fost aplicate cât timp victima se afla întinsă în pat, pe partea dreaptă, dar cu spatele la inculpată, fiind luată prin surprindere de accesul brusc și necontrolat de furie al inculpatei. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro