• fostul premier al României, deputatul Mihai Tudose (Pro România), consideră o chestiune de bun-simţ ca toţi cei care vin pe o funcţie de demnitate publică să îşi prezinte cazierul • acesta a afirmat că referendumul pe legile justiţiei ar putea clarifica aceste chestiuni prin modificarea ulterioară a Constituţiei • ideea îi surâde şi liderului PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, care a precizat totuşi că o asemenea verificare s-ar putea face şi de către cei de la Biroul Electoral Central, iar cei care au săvârşit fapte cu intenţie să nu poată candida
Alegeri Europarlamentare cu cazierele la vedere - asta propune fostul premier al României, Mihai Tudose, cu precizarea că este o chestiune de bun-simţ ca o persoană care îşi doreşte să acceadă pe o funcţie de demnitate publică să îşi prezinte cazierul, astfel încât să reiasă că nu a săvârşit fapte cu intenţie, în special fapte de corupţie. Deputatul brăilean a afirmat încă din luna martie, pentru presa centrală, că ar fi trebuit să adopte o ordonanţă care să stabilească acest lucru, pe vremea când era premier, în contextul discuţiilor pe tema oportunităţii Referendumului pe Legile Justiţiei, odată cu Alegerile Europarlamentare. Contactat, ieri, de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei”, Tudose a precizat că îşi menţine punctul de vedere, deoarece i se pare o chestiune de bun-simţ ca toţi cei care îşi doresc funcţii de demnitate publică să dovedească faptul că au cazierul curat.
“Nu numai la Europarlamentare, la toate! Orice funcţie publică. Au apărut voci care sunt împotrivă, care spun că e o limitare a drepturilor. Bun! Şi atunci, pentru cel care nu poate să se angajeze şofer la «Braicar», fiindcă îi cer cazier, cum e? Acela nu e limitat, săracul? Pentru că văd că spunem cam aşa: «nu pot să îţi dau un autobuz pe mână pentru că ai cazier, ceea ce presupune, hai să spunem o predispoziţie la un anumit tip de comportament, dar pot să îţi dau o ţară pe mână, un oraş, un judeţ». Şi aşa mai departe. Deci nu ar trebui să fie niciun fel de discuţie pe tema asta. Este de bun-simţ!”, a declarat Tudose.
Acesta a apreciat că Referendumul pe Legile Justiţiei ar putea clarifica această chestiune şi ar putea conduce la modificarea Constituţiei României în acest sens, pentru că prezentarea cazierului în astfel de situaţii importante este un lucru normal din punctul său de vedere.
“Nu am niciun fel de tremur în voce când spun asta. Nu e vorba de o amendă penală că nu ştiu ce ai făcut, poate pentru că ai un câine şi a muşcat pe cineva, ca să dau un exemplu. Nu vorbim despre aşa ceva. Dar pentru fapte penale săvârşite cu intenţie... da. Domnule, ca să îţi iei o puşcă de vânătoare sau o armă posibilă îţi trebuie cazier, fiindcă se prezumă să nu cumva să omori pe cineva. Dar să ai o ţară pe mână şi să o omori pe toată, nu cumva e un pic mai complicat?! Deci nu există în sensul ăsta, din punctul meu de vedere, subiect de discuţie. Nu există!”, a conchis sursa citată.
Dănăilă este de acord cu ideea, însă ar prefera ca BEC să gestioneze situaţia
Şi preşedintele PNL Brăila Alexandru Dănăilă a afirmat că i se pare o idee bună să se facă o triere drastică a celor care fac politică şi care acced pe funcţii de demnitate publică, astfel încât să nu mai apară persoane care au săvârşit fapte de corupţie. Acesta a precizat că nu are niciun fel de problemă cu varianta prezentării cazierului, la pachet cu declaraţia de avere şi cea de intenţie, de exemplu, însă consideră că o astfel de verificare în rândul candidaţilor s-ar putea face şi de către Biroul Electoral Central.
“Mi se pare că cei care au fapte înscrise în cazier nu ar trebui să existe deloc în politică, nu doar pe listele de candidaţi, sau pentru demnităţi. Ar trebui să se ceară cazierul la înscrierea în partid, iar partidele să nu mai permită înscrierea unor oameni de genul ăsta. În momentul în care ai cazier pentru chestiuni asimilate faptelor de corupţie, să nu mai ai ce căuta în partidele politice! Punct. Şi asta se poate face prin codul de etică al fiecărui partid. Partidul Naţional Liberal are deja chestiunea asta clarificată. (...) Asta este mai mult o formalitate ca cineva să îşi depună cazierul. Dar ar putea foarte bine ca Biroul Electoral Central, aşa cum verifică dacă au fost colaboratori cu securitatea, în baza unei declaraţii pe proprie răspundere, să verifice şi acest lucru online. E foarte simplu. Nu e musai să ne legăm de chestiunea asta cu depunerea cazierului. Trebuie doar să hotărâm prin lege că oameni de genul ăsta nu au voie să candideze şi lucrurile s-au rezolvat. Că la bun-simţ se pare că degeaba apelăm. Se pare că nu se întâmplă aşa. Dar până la urmă trebuie să clarificăm chestiunea asta la referendum”, a declarat Dănăilă.
Redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” au încercat să obţină un punct de vedere privind această idee a obligativităţii candidaţilor de a-şi depune cazierul în momentul în care se înscriu pentru o funcţie de demnitate publică şi de la preşedintele PSD Brăila, Ion Rotaru, însă până la închiderea ediţiei print de ieri a cotidianului nostru, acesta nu ne-a oferit vreun comentariu.
Reamintim că, unul dintre cele mai relevante astfel de cazuri provine chiar de pe scena politică brăileană. Este vorba despre senatorul ALDE, Mihai Ruse, care deşi are o condamnare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) de 6 luni de închisoare cu suspendarea aplicării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi jumătate, pentru conflict de interese în formă continuată şi fals intelectual (fapte săvârşite pe vremea când era primarul comunei Măxineni), îşi continuă liniştit activitatea în Parlamentul României. De altfel, preşedintele ALDE Brăila şi-a făcut un obicei din a nu mai răspunde la telefoanele jurnaliştilor “Obiectiv” la scurt timp după această condamnare, astfel că nici măcar explicaţii banale în privinţa candidaţilor de pe lista partidului la Alegerile Europarlamentare nu ne-au fost puse la dispoziţie de către acesta în contextul amintit.