• în toate aceste localităţi din zona periurbană a oraşului Brăila, metrul pătrat de teren intravilan a ajuns la 90 lei • cotaţii mai mari s-au anunţat şi pentru terenurile din satele arondate comunei Vădeni • în rest, preţurile sunt în stagnare sau creşterile sunt mici
Luna aceasta, în mai multe ediţii ale cotidianului “Obiectiv” v-am prezentat preţurile informative de tranzacţionare pe piaţa imobiliară, în funcţie de care se încheie actele notariale pentru apartamente, case şi spaţii comerciale din municipiu şi judeţ, precum şi pentru terenurile intravilane din municipiul Brăila. În ediţia de astăzi continuăm cu tabelele cuprinzând cotaţiile pentru terenurile intravilane din judeţ.
Potrivit lucrării de specialitate “Valori orientative de vânzare-cumpărare a locuinţelor, spaţiilor comerciale, terenurilor intra şi extravilane din judeţul Brăila”, realizată de evaluatorii ing. Marcel Ion şi ing. Valerica Dinu, în 2018, în cazul terenurilor intravilane “s-a constat o creştere într-un ritm mai lent, dar în mod continuu pe toata perioada anului”. În ceea ce priveşte începutul lui 2019, preţurile de referinţă la intravilanele din judeţ sunt în stagnare, doar cu mici excepţii unde cotaţiile au crescut cu 22%. Un exemplu în acest sens este comuna Cazasu, zonă tot mai căutată de brăilenii care vor să îşi construiască acolo o casă. Astfel, dacă anul trecut metrul pătrat de teren era de 70 lei, pentru 2019 cotaţia anunţată este de 90 lei/mp. Tot 90 lei/mp costă şi terenul intravilan în zona periurbană a oraşului, adică în Chiscani, Vărsătura sau Lacu Sărat, la fel ca anul trecut. Tot în creştere sunt şi cotaţiile la terenul din satele arondate comunei Vădeni. Concret, dacă în 2018 cotaţia era de 12 lei/mp, anul acesta este de 22 lei/mp, aproape cât un metru pătrat de teren în comună (25 lei). Cotaţii mai mari sunt şi în comuna Siliştea - 18 lei/mp în comună (16 lei în 2018) şi 12 lei/mp în satele arondate (8 lei/mp în 2018); comuna Tichileşti - 18 lei/mp în comună şi în satele arondate (17 lei/mp în 2018) şi comuna Tudor Vladimirescu - 12 lei/mp în satele arondate (11 lei/mp în 2018).
În restul judeţului preţurile sunt în stagnare. În Ianca, cotaţiile la terenul intravilan are aceeaşi valoare ca anul trecut, între 23 lei/mp şi 45 lei/mp, în funcţie de zonă. În satele arondate, cotaţiile anunţate sunt de 10 lei/mp şi 15 lei/mp. În Făurei, cotaţiile se menţin la 40 lei/mp în oraş şi 16 lei/mp în satele din zonă. În ceea ce priveşte preţul terenurilor din comunele arondate, respectiv în Cireşu, Dudeşti, Galbenu, Gradiştea, Racoviţa şi Surdila Greci cotaţiile sunt de 14 lei/mp, iar în Bordei, Jirlău şi Mircea Vodă de 18 lei/mp.
Cotaţiile pentru terenurile din Însurăţei variază între 25 lei/mp şi 45 lei/mp, în funcţie de zonă, în timp ce în comuna Viziru preţul pentru un metru pătrat de teren este de 25 lei. În comunele Bărăganul, Berteştii de Jos, Ciocile, Roşiori, Stăncuţa, Tufeşti, Victoria şi Zăvoaie cotaţia anunţată este de 15 lei/mp.
Reamintim că, potrivit Codului Fiscal, Camerele notarilor publici îşi actualizează în fiecare an expertizele privind valoarea de circulaţie a bunurilor imobile, care vor fi comunicate la Judecătorie, Cadastru şi structurilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. Facem precizarea că indiferent dacă cetăţenii tranzacţionează bunurile cu preţuri sub limitele prevăzute în grile, aceştia vor fi taxaţi, la notariat, când vor înregistra tranzacţia, în funcţie de preţurile informative conţinute în documentul pus la dispoziţia notarilor. În cazul tranzacţiilor la valori mai mari decât preţul de referinţă, în mod evident, taxarea se va face la valoarea cu care se declară încheiată tranzacţia. De subliniat că regula noilor evaluări spune că în situaţia în care se înregistrează o tranzacţie imobiliară la un preţ sub limitele prevăzute în noua listă, notarul va informa automat Fiscul cu privire la acel caz.
“Notarii, Oficiile de Cadastru şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au obligaţia să respecte aceste grile în funcţie de care se taxează, se stabilesc onorarii ori se calculează impozite sau taxe de întabulare. Ca de fiecare dată, îmi menţin recomandarea ca actele să fie totuşi încheiate pentru valoarea reală de tranzacţionare”, ne-a declarat vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR) şi, în acelaşi timp, deputat PNL, Vasile Varga.
În ediţia viitoare vom încheia seria informărilor privind valorile de circulaţie ale imobilelor în municipiul şi judeţul nostru cu trenurile extravilane din Brăila.
Lista completă a cotaţiilor pentru fiecare teren intravilan din judeţul Brăila o găsiţi în ediţia print a cotidianului “Obiectiv” de astăzi.