La nici un an de când a venit pe lume, un bebeluş a fost la un pas de o tragedie, după ce bunicul său l-a scăpat de la balcon. Nefericitul eveniment s-a produs ieri după amiază, când doar cei doi erau acasă.
Bătrânul se juca în balcon cu copilaşul de doar 11 luni, când, într-o secundă de neatenţie, l-a scăpat din braţe pe geamul deschis de la balcon. Norocul bebeluşului a fost că distanţa faţă de sol a fost mică, familia locuind la etajul II al blocului B2, iar jos era pământ, nu ciment. În momentul în care la locul incidentului au sosit poliţiştii şi o ambulanţă, copilul ţipa şi nu avea fracturi deschise. Medicii ambulanţieri i-au preluat atât pe prunc, cât şi pe mama acestuia, care ajunsese între timp acasă. Cei doi au fost transportaţi la un spital din capitală.
Vecinii erau în stare de şoc, mai ales că îi ştiau bine pe părinţii bebeluşului. "Cu siguranţă nu a fost aruncat intenţionat. Era un copil dorit, toată familia îl iubeşte extrem de mult. Au grijă de el. Tatăl e plecat cu serviciul din localitate, iar mama e angajată la o fabrică de confecţii. Acum, e în concediu post-natal. Bunica, adică mama fetei, e internată la Bucureşti, e bolnavă. Am auzit-o pe vecina că ţipa, urla. Am ieşit într-un suflet afară să văd ce are, însă până am ajuns eu din scară în curtea blocului, medicii o urcau pe ea şi pe copil în salvare. Credeţi-mă că eu şi acum tremur. Sunt şi eu mamă şi ştiu ce înseamnă", ne-a spus o vecină a familiei.
Poliţiştii au făcut anchetă şi l-au luat pe bunic la sediu pentru audieri. Plângând, ştergându-şi faţa cu o batistă, omul a urcat în maşina oamenilor legii, spunând: "Eram singur cu el, l-am scăpat, ne jucam! Mama e cu el".
"În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. În funcţie de rezultatul anchetei, se vor stabili vinovăţiile", ne-a declarat agent şef adjunct Camelia Bucur, de la Biroul de Presă al Poliţiei.
Aproape de locul în care a căzut bebeluşul, a fost găsit un iepuraş din pluş. Fie micuţul îl avea în mână când a fost scăpat de bunic, fie iepuraşul a fost scăpat de cel mic, iar bunicul s-a aplecat să vadă unde a ajuns jucăria.