Duminică seara, autorităţile egiptene declaraseră că la bordul avionului Il-76 se aflau trupurile neînsufleţite a 162 de victime.
Potrivit Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, numărul acestora este însă de 144.
Cadavrele urmează să fie identificate la Sankt-Petersburg, în acest scop fiind colectate peste 200 de mostre ADN de la rude ale victimelor.
Un avion Airbus A321-200 al companiei ruse companiei ruse Kogalimavia, cunoscută şi sub numele de Metrojet, având la bord 224 de persoane, toţi ruşi cu excepţia a trei ucraineni, s-a prăbuşit sâmbătă dimineaţa în deşertul Sinai, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din staţiunea Sharm el-Sheik, cu destinaţia Sankt-Petersburg.
Pe de altă parte, directorul general al companiei aeriene a declarat la Moscova că avionul de tip Airbus A321-200 „se afla într-o stare tehnică excelentă" şi numai un „factor extern" poate explica prăbuşirea aparatului, potrivit RIA Novosti. „Noi excludem orice defectiune tehnică sau eroare de pilotaj", a adăugat el, subliniind că „singura cauză posibilă (a accidentului) este un factor extern".