Catalog online și tablete pentru toți elevii proveniți din familii sărace | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Catalog online și tablete pentru toți elevii proveniți din familii sărace

* aceasta este propunerea președintelui Pro România Brăila, Cosmin Răzmeriță, care solicită Guvernului să implementeze cât mai repede aceste proiecte * în replică, inspectorul școlar general, Viorel Botea, susține că Răzmeriță ar trebui să vină și cu soluții privind sursele de finanțare a proiectelor, nu doar cu propuneri

 

 

 

Implementarea catalogului școlar online și acordarea de tablete elevilor din familiile defavorizate. Aceasta este propunerea făcută de Cosmin Răzmeriță, președintelui Pro România Brăila, susținând că este momentul ca Guvernul României să facă aceste investiții. Potrivit acestuia, prin aceste două proiecte elevii care nu pot participa acum la cursurile online vor primi în folosință gratuită o tabletă conectată la internet, iar astfel toți copiii își pot continua studiile într-un regim normal de acasă. Răzmeriță mai spune că prin implementarea programului "Catalogul electronic" părinții pot fi conectați în timp real cu activitatea școlară a elevului, având acces la notele și absențele acestuia, totodată facilitându-se și dialogul cu profesorii. Aplicația ”Catalogul electronic” ar putea deservi celor peste 7.000 de şcoli şi licee din toată ţara, cu peste 2 milioane de elevi.

”Este un moment bun ca Guvernul să acorde o atenție deosebită acestor probleme, mai ales că pot fi folosite fonduri europene, pentru finanțare. Pandemia COVID-19 ne-a dat o lecție, arătându-ne că școala online poate fi eficientă inclusiv în mediul rural, unde accesul la internet nu ar trebui să fie un lux în secolul în care trăim”, a scris Cosmin Răzmeriță pe pagina sa de Facebook.

Contactat de redactorii ”Obiectiv”, inspectorul școlar general, prof. Viorel Botea, a catalogat propunerea liderului Pro România Brăila ca fiind ”declarații politice”, susținând că e ușor să faci propuneri, însă trebuie venit și cu soluții concrete.

”Fiecare are dreptul la opinie. Îi respect opinia domnului Răzmeriță, însă fiecare trebuie să vorbească, în principiu, în zona unde este profesionist și acolo unde are abilitățile necesare să facă o astfel de discuție. În această perioadă atât școlile, cât și inspectoratele, Ministerul Educației și Guvernul, fac toate demersurile necesare pentru desfășurarea în condiții bune a procesului educațional. Legile nu ne permit să folosim banii pentru anumite produse, cum sunt de exemplu tabletele, decât într-un anumit mod. Iar pentru a cumpăra aceste tablete trebuie să respectăm cadrul legislativ. Că dacă nu-l respectăm atunci intrăm în zona penalului. Apoi, catalog electronic are toată lumea. Toți profesorii au catalogul lor. Că e electronic, că e nu știu cum, n-are nico importanță. Dar catalogul electronic presupune costuri financiare, costuri care nu sunt atât de necesare cum sunt tabletele. Nu ascund că în momentul de față știu că va fi dată o hotărâre de Guvern prin care vor fi acordate sumele necesare pentru tablete. Asta este opinia mea, fiecare să își spună opinia, dar să mai dea și soluții, mai ales și soluții legale. Noi ne gândim de foarte mult timp la chestiunile acestea și căutăm soluții. Vorbe în vânt aruncăm ca să dăm declarații politice. Oricare guvern ar fi, trebuie să respecte cadrul legal privind finanțarea instituțiilor de învățământ”, ne-a declarat Viorel Botea.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro