La inaugurare au fost prezenti reprezentantii DGASPC, ai Consiliului Judetean, ai Autoritatii de Sanatate Publica, ai Directiei de Munca si Protectie Sociala, ai Organizatiei "Trebuie", senatorul PSD Aurel Simionescu, dar si candidatul PSD la Primaria municipiului, Viorel Balcan. Invitatul de onoare a fost Bogdan Adrian Panait, secretar de stat in cadrul Autoritatii Nationale de Protectiei a Drepturilor Copilului. "In 2004, cind am venit la Braila, am constatat ca aproape toti copiii cu dizabilitati stateau 24 de ore din 24 in pozitie orizontala, sub supraveghere. Se prevedea un viitor sumbru pentru acesti copii. Am fost impresionat de modul in care s-au implicat autoritatile locale pentru remedierea acestei situatii. Terenul pentru construirea casutelor a fost gasit imediat, organizatiile neguvernamentale s-au implicat si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului a pus bazele unei colaborari eficiente. As dori sa se inteleaga faptul ca aceste cladiri nu sint un lux pentru copii. Acestea sint standardele europene, aceasta este starea de normalitate", a precizat Bogdan Panait.
Conditii si servicii de recuperare la standarde europene
Valoarea investitiei Complexului de servicii pentru copiii cu dizabilitati "Pescarusul" se ridica la aproximativ 1 milion de euro. Construirea celor trei casute a fost posibila prin accesarea de catre Fundatia "SERA" Romania a Programului de Interes National 2/2006. Banii provin de la autoritatea finantatoare - Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si de la Fundatia "SERA".
Casutele ofera spatii de cazare amenajate, constind in cite patru dormitoare si patru sufragerii, avand incalzire centrala. Dormitoarele sint dotate cu paturi individuale, dulapuri si noptiere pentru obiectele personale ale copiilor. Specialistii ofera copiilor servicii de kinetoterapie, logopedie, integrare/reintegrare familiala, educatie, terapie complexa (cognitiva, de expresie, a psihomotricitatii si de expresie grafica si plastica. Beneficiarii complexului "Pescarusul" sint 37 de copii incadrati in categoria de persoane cu handicap, pentru care s-a stabilit masura de protectie speciala de catre Comisia Judeteana pentru Protectia Copilului, de catre Tribunalul Braila sau de catre directorul general al DGASPC Braila. "Imi exprim multumirea ca am finalizat acest proiect. Cele trei casute de tip familial sint rezultatul parteneriatului dintre institutia noastra si Consiliul Judetean care a pus la dispozitie un teren de 6.000 mp, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Fundatia “SERA”. Am colaborat foarte bine si cu Fundatia “Motivation”, care ne-a oferit nu mai putin de 19 fotolii rulante si sase cadre de sprijin, a dotat cu aparatura de specialitate o sala de relaxare si a finantat procurarea a 25 de perechi de ghete ortopedice. De asemenea, Fundatia “HUG” ne-a repartizat patru voluntari pe o perioada de 2 ani. Voluntarii vor participa zilnic la activitatile de ingrijire si socializare din centru. Organizatia “Trebuie” a pus la dispozitie un instructor de educatie, iar beneficiarii din complex vor fi inclusi intr-un program de socializare si recuperare in cadrul Centrului de zi al acestei organizatii. Asteptam si alte oferte de colaborare", ne-a declarat Alexandru Sculschi, director general al DGASPC Braila.
Nicu Filote, presedinte al Comisiei pentru Protectia Drepturilor Copilului a precizat ca Braila este printre putinele judete care au aceste dotari. Conditiile asigurate se ridica la nivelul celor din Danemarca si Olanda. La inaugurare au fost prezenti si reprezentanti ai ICM Entrep. Nord Baia Mare, firma care a construit cele trei casute, cat si reprezentanti ai DGASPC Ilfov, sositi la Braila pentru un schimb de experienta. Reamintim ca odata cu inaugurarea acestor amplasamente, DGASPC Braila a finalizat procesul de desfiintare a marilor centre de plasament, unde copiii locuiau in numar de 50 - 70, departe de ceea ce inseamna conditii, socializare si recuperare la nivel european. Investitiile pentru desfiintarea vechilor amplasamente si inaugurarea celor moderne de tip occidental, in perioada 2004 - 2007, s-au ridicat la 100 de miliarde lei vechi.