Casierul unei societăți cu profil cafe-bar și jocuri de noroc, în pericol. Nu avea un ghișeu pentru protecție, iar firma a primit amendă de 5.000 lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Casierul unei societăți cu profil cafe-bar și jocuri de noroc, în pericol. Nu avea un ghișeu pentru protecție, iar firma a primit amendă de 5.000 lei

în noptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii au controlat 20 de obiective asigurate cu pază, fiind verificați și instruiți 21 de agenți de securitate, controlate șase stații PECO și săli de jocuri de noroc • au fost verificate trei echipaje private de intervenție • o stație Peco și o altă societate au primit amendă de câte 2.000 lei, iar la un bar cu jocuri de noroc amenda a fost de 5.000 lei

 

Lipsea ghișeul de protecție pentru un casier de la un cafe-bar, unde erau și jocuri de noroc. S-a aplicat o amendă usturătoare pentru administratorul societății.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în intervalul orar 22:00 - 06:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila au desfășurat pe raza municipiului o acțiune pe linia respectării prevederilor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor.

În cadrul acțiunii au fost controlate 20 de obiective asigurate cu pază, verificați și instruiți 21 de agenți de securitate, controlate 6 stații PECO și săli de jocuri de noroc și verificate 3 echipaje private de intervenție.

În acest context, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.900 de lei, dintre care 6 conform Legii nr. 333/2003 și 5 conform H.G. nr. 301/2012.

O societate cu profil cafe-bar și jocuri de noroc a fost sancționată cu suma de 5.000 de lei pentru neamenajarea unui ghișeu care să asigure protecția casierului. Dintre sancțiunile aplicate, una a fost pentru o societate comercială care nu a asigurat cu pază toate posturile prevăzute, fiind aplicată o sancțiune de 2.000 de lei. Tot cu 2.000 de lei a fost sancționată și o stație PECO, pentru neimplementarea măsurilor minimale de securitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro