"Cascadoria" cu bicicleta pe faleză l-a băgat în spital | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Cascadoria" cu bicicleta pe faleză l-a băgat în spital

Plimbarea cu bicicleta pe faleza Dunării s-a transformat într-un coşmar pentru un băiat de 14 ani din Brăila, pe care o clipă de neatenţie era să-l coste viaţa. Copilul a ajuns la spital în stare gravă, după ce a căzut de pe cheu de la o înălţime de 4 metri.
Accidentul s-a petrecut vineri în jurul orei 17, în zona portului Hercules. Băiatul plecase într-o cursă cu bicicleta dinspre Căpitănie, dar s-a apopiat periculos de mult de mal şi la un moment dat s-a dezechilibrat, căzând de pe cheu. Imediat, martorii la eveniment au sunat la numărul unic de urgenţe 112 solicitând ajutor pentru copilul care se lovise cu capul de nişte pietre. La faţa locului a ajuns, în numai câteva minute, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) care i-au acordat victimei îngrijiri medicale şi primul autor. După ce băiatul a fost stabilizat, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Brăila. "Copilul de 14 ani a căzut de pe cheu de la înălţimea de 4 metri şi a suferit politraumatism la umăr, şold, traumatism cranio cerebral acut închis, comoţie cerebrală. Apelul a fost primit la 16.50, ambulanţa a ajuns la 16.55 şi la UPU la 17.40", ne-a precizat Silviu Radu, managerul SAJ Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro