Mâine, de la 12,00, în foaierul central al Sălii Radio din Bucureşti se va lansa albumul "10 Mai. Casa Regală a României în cronici radiofonice (1930-1944)", apărut la editura Casa Radio, în colaborare cu Muzeul Brăilei "Carol I". Evenimentul va fi onorat de prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu. Alături de reprezentantul Casei Regale a României vor mai susţine alocuţiuni: Ovidiu Miculescu, preşedinte şi director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Oltea Şerban-Pârâu, directorul Centrului Cultural Media Radio România, prof. univ. dr. Ionel Cândea, managerul Muzeului Brăilei "Carol I", Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei "G. Oprescu". Moderatorul şi coordonatorul evenimentului este Denise Theodoru. Albumul (carte şi CD inclus) reprezintă o culegere de documente din colecţiile Societăţii Române de Radiodifuziune, reunite şi îngrijite de Serviciul "Patrimoniu Cultural şi Arhive Radio România".