Casa de vacanţă a lui Mihai Frumuz, la un pas de incendiu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Casa de vacanţă a lui Mihai Frumuz, la un pas de incendiu

Casa de vacanţă din staţiunea vrânceană Lepşa a lui Mihai Frumuz, fostul şef al Poliţiei Rutiere Brăila, a fost în pericol să ia foc, ieri, din cauza unui incendiu izbucnit la un bar aflat în imediata apropiere. Focul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric, iar faptul că pompierii au intervenit destul de târziu, a făcut ca imobilul localului să ardă extrem de puternic. Din fericire pentru Frumuz, nu bătea vântul în direcţia casei sale. Dacă era vânt, imobilul aflat în proprietatea acestuia ar fi căzut cu siguranţă pradă flăcărilor. Într-un scenariu foarte pesimist, ar fi putut avea de suferit şi casele de vacanţă ale liberalului Vasile Varga şi directorului Direcţiei Sanitar Veterinare Gicu Drăgan, aflate, de asemenea, în apropierea barului distrus de foc.

16lepsa2 Primul care a intervenit să-i ajute pe pompieri a fost un brăilean aflat întâmplător la faţa locului Fiindcă în staţiunea Lepşa nu există un Serviciu Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, primii care au ajuns la incendiu au fost pompierii voluntari din localitatea Tulnici. Aceştia au sosit după circa jumătate de oră de la apelul dat de localnici la 112 şi n-au reuşit să salveze aproape nimic din barul făcut deja scrum. Întâmplarea a făcut ca primul care a sărit să-i ajute să fie brăileanul Daniel Condruţ, angajat la o firmă de construcţii din Brăila, ce desfăşoară lucrări în zonă. Condruţ a efectuat stagiul militar la arma Pompieri şi avea suficientă experienţă încât să poată manevra furtunul de înaltă presiune. Cu sprijinul său, cei trei pompieri din Tulnici au reuşit să lichideze incendiul.

Proprietara barului, Tatiana Moşescu, este convinsă că focul a fost provocat de un scurtcircuit. Aceasta ne-a declarat că în urmă cu două săptămâni, fluctuaţiile de tensiune existente în reţea din cauza lucrărilor de modernizare efectuate în staţiune de o firmă din Piatra Neamţ, au dus la arderea câtorva aparate electrice. Din păcate, barul nu era asigurat, iar paguba se ridică, potrivit proprietarei, la peste un miliard de lei vechi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro