Cinci angajaţi ai SC Soroli-Cola SA Brăila, patronată de Gheorghe Caruz, s-au ales cu dosar penal după ce au furat aproape 500 de kg de carne de porc din unitate. Bărbaţii au escaladat gardul societăţii, într-o seară, şi au pus mâna pe cantitatea de carne în valoare de aproape 35 de milioane de lei vechi. Furtul nu a rămas însă nedescoperit, lipsa mărfii de pe linia de producţie fiind constatată a doua zi dimineaţă.
Astfel, în ziua de 15 iulie, la ora 07.30, Virgil P., administratorul societăţii, a reclamat la Poliţie faptul că, în seara anterioară, mai mulţi salariaţi au sustras din incinta unităţii cantitatea de 465,5 kg carne de porc. În baza sesizării, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului au efectuat cercetări la faţa locului şi verificări în teren pentru depistarea hoţilor. Principalii suspecţi sunt Marcel I. (60 de ani), Emil J. (53 de ani), Gelu B. (36 de ani), Daniel A. (31 de ani), toţi din municipiul Brăila, şi Mihăiţă C. (23 de ani), din comuna Măraşu, angajaţi ai societăţii. În seara zilei de 14 iulie, la ora 20.00, prin escaladarea gardului, aceştia au pătruns în societate şi au sustras de pe linia de producţie cantitatea de carne amintită. Prejudiciul este în valoare de 3.491,53 de lei şi a fost recuperat parţial. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.