• asta reiese dintr-o cercetare privind siguranţa vieţii în oraşele din România, realizată de storia.ro • zona Brăiliţa este inclusă în top 20 cele mai nesigure cartiere din România • oraşul Brăila se situează pe locul 28 în clasamentul celor mai sigure oraşe din ţară
Cartierul Brăiliţa este unul dintre cele mai nesigure din ţară. Cel puţin aşa reiese din studiul privind siguranţa vieţii în oraşele din România realizat de site-ul de imobiliare storia.ro, în perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2017. Potrivit autorilor cercetării, într-un top 20 al celor mai nesigure cartiere, zona Brăiliţa ocupă locul 18, urmată de Big-Bascov - Piteşti şi Deal - Vaslui. Clasamentul nesiguranţei este condus de Itcani – Suceava, Brestei – Craiova şi Alecu Russo – Bacău.
Studiul privind siguranţa cartierelor şi oraşelor din România face parte dintr-un program amplu de cercetare, care se va desfăşura pe tot parcursul anului 2017. Printre criteriile de evaluare se numără costul general al vieţii, accesul la instituţiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curăţenia şi zgomotul din mediul urban, spaţiile verzi, situaţia transportului public sau accesul la instituţiile educaţionale. Cercetarea a urmărit să evidenţieze siguranţa oraşelor şi cartierelor din România în funcţie de evaluările acordate de localnici zonelor în care locuiesc.
Siguranţa vieţii la Brăila, mai bună decât la Galaţi sau Bacău
Răspunsurile celor aproximativ 1.700 de brăileni care au participat la studiu au clasat oraşul nostru undeva la mijlocul clasamentului în ceea ce priveşte siguranţa cetăţenilor, mai exact pe locul 28 din 42 de oraşe.
Conform cercetării Storia, Oradea este oraşul cu cel mai ridicat grad de siguranţă din ţară. Clasamentul continuă cu Braşov, Cluj, Sibiu, Sfântul Gheorghe şi Timişoara. Bucureştiul se clasează abia pe poziţia a noua, iar Ilfov pe a zecea. La polul opus, oraşele desemnate în cadrul cercetării ca fiind cel mai puţin sigure sunt Alexandria, Suceava, Satu Mare, Bacău, Călăraşi, Târgovişte, urmate de Vaslui, Piata Neamţ, Galaţi şi Reşiţa.
Rugaţi să evalueze cartierele în care locuiesc brăilenii au desemnat Ansamblul Buzăului, Vidin şi Chercea ca fiind cele mai sigure din oraş, urmate de Dorobanţi şi Hipodrom. Pe lângă Brăiliţa, zona în care cetăţenii nu se simt în siguranţă este Lacul Dulce.
La nivel naţional, cele mai sigure cartiere sunt Grigorescu - Cluj, Otopeni - Ilfov, Aviaţiei – Bucureşti, Gheorgheni - Cluj şi Racadau – Braşov.
La nivel de regiuni istorice, Transilvania a primit cel mai bun scor de siguranţă, fiind urmată de Crişana şi Bucureşti-Ilfov. La polul opus, Maramureş şi Moldova au obţinut cel mai mic punctaj, fiind evaluate ca fiind cele mai nesigure regiuni din ţară.
Oraşele care au primit cele mai mari note la capitolul siguranţă sunt cele cu un produs intern brut ridicat. De asemenea, primele locuri sunt ocupate de oraşe cu un număr mare de locuitori, de peste 300.000, şi cu o rată a şomajului scăzută (sub 4%). Pe de altă parte, cele mai nesigure oraşe, potrivit studiului Storia, sunt cele care au sub 100.000 de locuitori şi o rată a şomajului ridicată, de peste 8%.
Studiul privind siguranţa vieţii în România a fost realizat în colaborare cu agenţia de cercetare D&D Research, pe un eşantion de 93.532 de persoane.