Oameni buni, fraţi brăileni, stăm cu curul pe comoară şi nu ne dăm seama de chestia asta. Cartierul Brăiliţa a apărut într-un top naţional, iar noi stăm ca fraierii cu mâinile în slip şi ne batem de ceasul morţii că nu ştim cum să facem oraşul mai atractiv, astfel încât să fie vizitat de turişti care să vină să cheltuiască bani, să contribuie la creşterea produsului intern brut pe cap de locuitor brăilean.
Puţin îmi pasă că Brăiliţa a apărut într-un top al celor mai nesigure zone (cartiere) din România. Dimpotrivă, eu aş zice că veste mai bună nici că se putea. Şi am să şi argumentez. Ştim cu toţii că oamenilor (în special celor cu bani) le place să trăiască periculos. Să experimenteze situaţii limită, care ridică nivelul de adrenalină. De aia se duc miliardarii planetei să schieze în locuri extreme şi să sară cu parapanta în zone ciudate, căci atâta timp cât ştiu că nu o să moară ca proştii dându-se cu schiurile, vor să încerce senzaţii noi, să fie altfel decât muritorii de rând.
Aşadar, noi avem un cartier „de belea”, unde ştii când intri, nu însă şi când (şi dacă) mai ieşi. Brăiliţa ar putea deveni acea oază destinată aventurilor urbane, unde poţi să rămâi oricând fără portofel sau poţi fi răpit în plină stradă, după care, la finalul „petrecerii”, să ţi se garanteze că eşti în siguranţă, că vei fi eliberat sau, după caz, vei primi portofelul înapoi. Cu sau fără bani în el, asta rămâne de discutat. Autorităţile locale, în frunte cu primarul Dragomir, ar face bine să pună pe hârtie un plan de promovare a zonei Brăiliţa la nivel internaţional, în special în ţările scandinave (acolo unde infracţionalitatea este extrem de redusă), astfel încât turiştii dornici de senzaţii tari să poată veni la noi pentru a vedea pe viu, adică „live”, cum e să fii jefuit, tâlhărit, ameninţat, fugărit, ba chiar şi niţel altoit de către personaje special angajate pentru treaba asta. Mă gândesc că municipalitatea ar putea dezvolta un parteneriat cu reprezentanţii de seamă ai cartierului Brăiliţa, cum ar fi alde Haret sau Buricea, astfel încât viitorii lucrători să înveţe de la „cei mai buni” cum să joace rolul bandiţilor în relaţia cu turiştii. Personal, nu i-aş lăsa pe Buricea şi Haret să joace aceste roluri cu turiştii, căci există pericolul ca ei să îşi ia munca prea în serios şi să se lase, vorba aia, cu spitalizări. Aşa că mai bine, pas!
Oho, câte nu s-ar putea face în Brăiliţa, astfel încât el să devină un cartier pe cât de periculos, pe-atât de căutat de turiştii amatori de senzaţii tari, pe banii lor. O să spuneţi că, mare şmecherie!, sunt alte „n” cartiere în România (gen Ferentari, în Bucureşti) unde turiştii săriţi de pe fix s-ar putea duce ca să încerce senzaţii tari. Aşa este, dar unde în altă parte, dacă nu în Brăiliţa, mai găseşti meseriaşi care să îţi demonstreze cu măiestrie că un cuţit nu foloseşte numai la tăiat pâine. (Cârma Lui Terente)
