Cartea de la pagina 8: SUB ACEEAŞI STEA, JOHN GREEN, Editura Trei, Bucureşti, 2013 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: SUB ACEEAŞI STEA, JOHN GREEN, Editura Trei, Bucureşti, 2013

Romanul abordează o temă delicată şi profundă - aceea a bolii incurabile, implicit a morţii. Personajele principale sunt doi tineri adolescenţi care au avut nenorocul să trăiască sub aceeaşi stea, iar aceasta să fie cancerul.
Hazel Grace are 16 ani şi este în fază terminală. Un medicament miraculos încetineşte evoluţia bolii şi îi oferă şansa să îl cunoască pe Augustus Waters, un băiat înzestrat cu numeroase calităţi, dar din nefericire, atins şi el de nefericita boală.
Emoţia pe care o simte cititorul la contactul cu paginile cărţii reiese din frumoasa poveste de iubire, din faptul că personajele sunt conştiente că viaţa lor este aproape de final, din curajul acestora care se hotărăsc să trăiască, să înfrunte depresia, temerile, să creadă cu putere în frumuseţea vieţii.
"Mi-ai oferit veşnicia în viitorul meu limitat şi nu pot să-ţi spun cât de recunoscătoare îţi sunt pentru micul nostru infinit."
Citind "Sub aceeaşi stea" intri într-o lume pe care instinctiv vrei să o eviţi, la care nici măcar nu vrei să te gândeşti, dar care există, iar acest roman demonstrează că dragostea te poate ajuta să uiţi, măcar pentru câteva momente, de obsesia morţii.
"Un Love story modern şi provocator pentru Generaţia Internetului." ( "Family circle" )
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro