în domeniul literar a debutat în anul 1993 cu romanul "Prinţul din negură", o carte pentru copii şi tineri, pentru care a primit Premio Edebé. Seria romanelor de succes a continuat, cărţile sale fiind traduse în peste patruzeci de limbi, cucerind în acest mod milioane de cititori pe toate continentele.
"Prinţul din negură" este o carte misterioasă, în care autorul îmbină armonios realul cu fantasticul, suspansul întreţinând dorinţa cititorului de a parcurge volumul într-un timp cât mai scurt.
Familia Carver se mută, în anul 1943, pentru a evita războiul, într-un orăşel de provincie de pe malul Atlanticului. Noua casă este înconjurată de taine. O pisică neagră, un orologiu care măsoară timpul invers sunt primele semne ale faptului că noul cămin ascunde un secret ce urmează a fi dezvăluit. Spiritul lui Jacob, fiul foştilor proprietari, lasă impresia că încă nu a părăsit acel loc şi incită astfel curiozitatea şi spiritul de aventură al lui Max şi al Aliciei, copiii familiei, cărora li se alătură şi noul lor prieten, Roland.
Statui fermecate, vise ciudate, apariţii înfricoşătoare, o colecţie de filme neobişnuite şi un vapor misterios îi vor conduce pe copii către un personaj cu puteri supranaturale - Prinţul din negură, o fiinţă a răului cu care cândva s-a făcut un pact care nu s-a respectat şi astfel acesta se va întoarce pentru a recupera ce i s-a promis.
Tehnica povestirii în ramă, pendularea între trecut şi prezent, elementele soft-horror, descrierile uneori terifiante, aspectele fantastice de cele mai multe ori înfricoşătoare îi determină pe cititori să pătrundă în atmosfera cărţii, să trăiască alături de personaje, să participe la desluşirea misterului în speranţa unui final fericit.
"Prinţul din negură este o extraordinară poveste soft-horror, care arată cum hotărârile părinţilor pot influenţa imaginaţia copiilor." (Publishers Weekly)
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.