În anul 1936 a făcut parte din echipa olimpică de schi a Austriei, iar în 1937 a câştigat Campionatul Mondial Universitar de schi. În 1938 a făcut parte din echipa de alpinişti care a escaladat pentru prima dată peretele nordic al muntelui Eiger, din Alpii elveţieni.
"Păianjenul alb" a apărut în anul 1959 şi este povestea acestei expediţii şi a tentativelor ulterioare de a escalada acest munte. Autorul este cunoscut în primul rând datorită cărţii „Şapte ani în Tibet" care a fost ecranizată cu succes.
Curajul participanţilor la expediţie, riscurile asumate, autodepăşirea în situaţii limită transformă „Păianjenul alb" într-un volum atractiv şi palpitant pentru cei care vor să cucerească înălţimile prin intermediul acestei poveşti reale.
Joe Simpson Sheffield, în Introducerea cărţii, realizează o frumoasă descriere a volumului şi a ceea ce înseamnă şi presupune alpinismul: „Nu e numai despre alpinism. E despre omenie, curaj, tărie în ciuda greutăţilor şi despre puterea minţii. E imposibil să citeşti această carte fără să fii uimit de hotărârea neclintită a unui mic grup de alpinişti echipaţi precar ce se luptă să supravieţuiască într-o lume pe care puţini dintre noi şi-o pot imagina. De asemenea, e imposibil să nu ne întrebăm de ce au ales să facă aşa ceva. Din păcate, singurul mod de a înţelege răspunsul la această întrebare e să faci acelaşi lucru. Un alpinist nu ar pune niciodată o astfel de întrebare, iar dacă nu eşti alpinist nu ai înţelege niciodată răspunsul."
"Păianjenul alb" relatează aşadar psihologia alpinistului, adesea neînţeles de cei din jur. În ciuda durităţii acestei pasiuni, pericolelor multiple la care se expun cei care o practică şi care sunt conştienţi că îşi riscă propria viaţă atunci când pornesc într-o asemenea aventură, Harrer reuşeşte să transmită cititorului bucuria ascensiunii montane.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.