"Măsura timpului" este o carte care îmbină trei poveşti, iniţial total separate, dar care se îmbină spre finalul romanului, personajele întâlnindu-se în acelaşi plan. Tema generală, tratată în toate cele trei istorii este timpul şi consecinţele măsurării excesive a acestuia.
Povestea începe cu un prolog în care autorul îl prezintă pe bătrânul Tată Timp, stând în peştera lui şi ascultând milioanele de voci care cereau necontenit „mai mult timp".
Dor, un băiat ce s-a născut la începuturile Vechiului Testament are un dar şi în acelaşi timp o obsesie - aceea de a măsura tot ce se află în jurul său, cu precădere timpul. Vorbim despre inventatorul primului ceas, pedepsit pentru că a încercat să măsoare cel mai mare dar al lui Dumnezeu. Exilat într-o peşteră timp de mai multe secole, acesta devine Tatăl Timp, rolul său fiind acela de a-i învăţa pe oameni adevărata măsură a timpului. Povestea se îmbină cu alte două - cea a Sarahei Lemon, o adolescentă depresivă, aflată în pragul sinuciderii şi a unui bătrân de 86 de ani, Victor Delamonte, foarte bogat, însă în pragul morţii şi care îşi doreşte viaţă veşnică.
Tatăl Timp se întoarce în lumea oamenilor şi încearcă să-i salveze pentru a reuşi în acest fel să se salveze şi pe sine. Deşi finalul pare previzibil, acesta este totuşi neaşteptat.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.